Doi pui de urs au murit de foame în pădurea din zona Cheia

marți, 01 iunie 2021, 17:03
1 MIN
 Doi pui de urs au murit de foame în pădurea din zona Cheia

Doi pui de urs care au fost găsiţi în pădurea din zona Cheia au murit de foame, mama acestora nefiind identificată în zonă, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Daniel Chirvase.

Potrivit acestuia, luni după-amiază a fost primit un apel la 112 prin care era semnalată prezenţa a doi pui de urs pe traseul de la Cabana Ciucaş spre Muntele Roşu, în zona Fântâna lui Ioan. Unul dintre pui era deja mort, iar cel de-al doilea atât de slăbit, încât nu se putea deplasa.

Jandarmii au delimitat un perimetru de siguranţă, însă mama puilor nu a fost găsită în zonă.

În acest caz s-a luat legătura cu autorităţile competente, însă cel de-al doilea pui de urs a murit şi el ulterior. Cadavrele au fost duse la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova.

Directorul DSVSA, Mihai Terecoasă, a precizat că cei doi pui de urs aveau circa trei luni şi erau epuizaţi de foame, în intestinele lor nefiind găsite urme de hrană, dar şi afectaţi de frig.

 

Comentarii