Dramele angajaților de la Cernobîl: Am furat combustibil. Mi-a fost teamă că va fi o tragedie

duminică, 10 aprilie 2022, 13:14
1 MIN
 Dramele angajaților de la Cernobîl: Am furat combustibil. Mi-a fost teamă că va fi o tragedie

Personalul de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, preluată de ruși în prima zi a invaziei, a fost nevoie să fure combustibil de la soldaţii ruşi pentru a împiedica un accident nuclear de proporţii.

Aproximativ 170 de soldaţi ucraineni care păzeau centrala au fost duşi la subsol şi ţinuţi captivi. Apoi, soldaţii ruşi au percheziţionat incinta după armamament şi explozibili.

Inginerilor, supraveghetorilor şi altor cadre tehnice li s-a permis să continue munca. În următoarele două zile, au fost aduse echipe de la agenţia rusă de energie atomică Rosatom.

Personalul de la Cernobîl a fost dornic să păstreze controlul asupra întreţinerii centralei, unde sunt depozitate deşeuri radioactive.

”Au vrut să ştie cum este gestionată centrala. Au vrut informaţii despre toate procedurile, documentele şi operaţiunile. Mi-a fost teamă pentru că interogarea a fost constantă şi uneori făcută cu forţa”, a declarat Oleksandr Lobada, supervizor de radioprotecţie la centrală.
 
”A trebuit să negociem constant cu ei şi să încercăm din greu să nu-i jignim, astfel încât să permită personalului nostru să gestioneze instalaţia”, a spus inginerul Valeri Semonov.

Când alimentarea cu electricitate a fost întreruptă timp de trei zile, Valeri a spus că s-a grăbit să găsească combustibil pentru a menţine generatorul în funcţiune şi a fost nevoit să fure combustibil de la soldaţii ruşi.

Mai mult, pe newsweek

Comentarii