Efectul Trump asupra culturii politice americane

Dacă raportul de forţe s-ar schimba radical, Trump ar avea şansa de a fi înlăturat din funcţie, deşi lucrul acesta e puţin probabil – potrivit comentatorilor politici cât şi opiniei generale. America trăieşte azi mai mult ca oricând pe nisipuri mişcătoare. O Americă fără Trump pare asemenea unei Românii fără cultura politică pervertită ori fără de corupţii împotriva cărora se dezlănţuie azi Bucureştiul. Însă, tocmai în lumina comparaţiei pe care o fac mai sus, vă propun acum să reflectăm împreună despre cum va arăta America după ce, într-un fel sau altul, Trump va pleca de la Casa Albă. Va mai fi ea, oare, aceeaşi?

De la nepotism şi clientelism, la devalorizarea adevărului, ofensa adusă presei, încurajarea rasismului şi curentelor extremiste, compromiterea noţiunii de onoare politică – până la încurajarea amatorismului în implementarea politicilor publice. Sunt acestea derapaje valorice majore ce erau fie rare, fie de neconceput în America de dinante de noiembrie 2016. Ceea ce mă face să mă întreb: cum a shimbat guvernarea Trump cultura politică în America? E fără doar şi poate o întrebare inspirată de experienţa românească: căci nu sunt mandatele lui Ion Iliescu ori cel al guvernării 2000-2004 a lui Adrian Năstase ori  vizibile până azi?

Când, la începutul lui 2017, fiica lui Trump, Ivanka, a fost angajată oficial ca angajat al Casei Albe în funcţia de consilier prezidenţial, după ce soţul său, Jarod Kushner devenise consilier superior pe securitate naţională, presa a relatat că numirea ar viola o lege a nepotismului din 1967. Potrivit acesteia, nici un oficial public – de la preşedintele ţării la cel mai mic şef – nu are voie să îşi promoveze rude în instituţiile publice. Dar Departamentul de Justiţie a declarat  apoi că numirile lui Ivanka şi Jarod nu violează legea anti-nepotism, care foloseşte termenul “îndreptăţite la plata din banul public”, atunci când interzice promovarea rudelor. Iar Ivanka şi Jarod au fost angajaţi fără salar. (Ironic, chiar zilele trecute presa a relatat că Ivanka a înregistrat un câştig în afaceri de peste 80 de milioane de dolari de când e la Casa Albă). Concluzia departamentulului de Justiţie, pe baza interpretării legii în litera, iar nu în spiritul ei, a legitimat un act de nepotism cu totul fără precedent, la cea mai înaltă instituţie democratică. A fost aceasta o tristă premieră la aniversarea a 50 de ani de la adoptarea legii anti-nepotism ai cărei proponenţi nu şi-au imaginat în anii 60 că termenul plătit din banul public trebuie extins şi în "valuta" influenţei, nu doar în valoare monetară!

Deşi cele mai răsunătoare, Ivanka şi Jarod nu sunt singurele exemple de clientelism în era Trump. Fostul şef al Agenţiei Federale a Protecţiei Mediului, Scott Pruitt, a fost luni în şir subiect de oripilare şi revoltă publică. Presa a relatat despre nenunărate abuzuri: de la sume din bani publici cheltuite în interes personal, la ordine date subordonaţilor săi să îi caute un post de muncă bine plătit soţiei sale.

Şeful Agenţiei Mediului, Pruitt, a fost nevoit să demisioneze într-un final, însă decizia sa nu poate fi catalogată, cred eu, drept o decizie de onoare. A făcut-o ca ultim resort, ca să evite un rău mai mare. A avut sprijinul lui Trump până în ultimul moment, însă probele contra sa au fost prea puternice şi cu posible implicaţii penale. Nu mai putem vorbi de demisii de onoare la vârful guvernării de când Donald a venit să facă America măreaţă. Presa a relatat că sub Trump, Casa Albă înregistrează recordul celor mai multe demisii şi concedieri la vârf, ceea ce reflectă haosul, frusrarea, dezordinea guvernării. Dar un alt record, este, cred eu, marcat de absenţa demisiilor de onoare în contexte ce altă dată le-ar fi generat. După greşelile în designul şi lansarea paginii de internet a reformei îngrijirilor medicale Obamacare – Healthcare.gov, Kathleen Sebelius a demisionat din funcţia de secretar al Departamentului Sănătăţii sub administraţia Obama.  Cine a demisionat pentru felul în care a fost implementată, ad-hoc şi amatorist interdicţia arbitrară a vizelor de călătorie asupra ţărilor islamice? Ori pentru incompetenţa cu care 2000 de copii de imigranţi ilegali au fost separaţi de părinţii lor? Ori pentru a salva onoarea apărării standardelor profesionale împotriva unor politici contra bunelor practici de guvernare ca cele de mai sus?

America a oferit totdeauna – până acum – exemplul unei ţări unde politicile erau adoptate pe baza evidenţelor că ele vor da rezultatele scontate. În comparaţie cu hei-rupistele practici româneşti, unde politici ce afectează milioane de vieţi sunt creionate la o bere, domeniul politicilor publice a fost în America unul al expertizei profesionale. Prin comparaţie, măsuri ca înlăturarea reformei îngrjirilor medicale supranumită Obamacare, războiul tarifelor comerciale, par politici inspirate de contra-evidenţe. Ele au deschis poarta unei noi practici politice, atât de răspândite în democraţiile imature: ei bine, merge şi-aşa. de ce? pentru că aşa vor muşchii mei.

Ascensiunea extremismului, încurajarea neo-naziştilor şi afirmarea supremaţiei albilor, manifestate la Charlottesville Virginia cu un an în urmă, sunt, probabil, printre cele mai periculoase derapaje în planul cultural-valoric şi al discursului public; şi cele mai contra-firii americane, întemeiate tocmai de imigranţi şi fundamentate pe aspiraţia libertăţii celor oprimaţi ori ameninţaţi de opresiune. Da, există încă rasism  şi discriminare rasială în America. Dar tot adevărat este că această ţară a făcut progrese în planul incluziunii şi abolirii discriminării rasiale la un nivel greu de găsit în altă parte. Din această perspectivă, era Trump e un pas mare spre trecut, spre izolare, stigmatizare şi excludere socială.  De exemplu, măsurile recente anunţate contra imigranţilor legali, care pierd orice şansă la cetăţenie dacă au beneficiat de ajutor social de la venirea în ţară, sunt considerate de analişti politica cea mai amplă de discriminare şi excludere socială din istoria americană.

Niciodată parcă adevărul nu a fost mai devalorizat, instituţiile, democratice mai atacate, respectul pentru onoare mai târât în noroi.  Şi, din nefericire, sunt deja exemple ale replicării comportamentului Trump. Guvernatorul de Missouri s-a aflat în centrul unui scandal privind o relaţie extra-maritală cu o fostă angajată. Aceasta a declarat că ea ar fi fost de fapt şantajată pentru a accepta relaţia. În replică, după reţeta Trump, Greitens declară că aceste relatări sunt rezultatul fake news media care conspire cu democraţii! Exemplul cel mai îngrijorător al degenerării culturii politice în America este tăcerea şi complicitatea aproape de monolit a conservatorilor. În doi ani, Trump a clădit o cultură politică de yes-men. Sper din suflet că recentele comparaţii dintre complicitatea din America de azi şi cea din Germania lui Hitler vor rămâne doar la nivelul îngrijorărilor.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"