Elevii vor putea merge la şcoală doar cu o declaraţie pe propria răspundere semnată de părinţi

miercuri, 19 august 2020, 15:31
2 MIN
 Elevii vor putea merge la şcoală doar cu o declaraţie pe propria răspundere semnată de părinţi

Elevii trebuie să prezinte în prima zi de şcoală – 14 septembrie – o declaraţie pe propria răspundere semnată de părinţi, care îşi asumă că, în ultimele 14 zile, copilul nu a prezentat simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios, nu a fost diagnosticat cu COVID-19 şi nici nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.

Măsura este prevăzută în draftul Ordinului pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada pandemiei COVID-19, publicat de Ministerul Sănătăţii.

Ce cuprinde declaraţia pe propia răspundere care trebuie semnată de părinţi:

  • Copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree, etc).
  • Copilul nu a fost diagnosticat cu COVID-19
  •  Copilul nu a venit în contact cu o persoană testată pozitiv pentru această afecţiune.
  • Nu voi aduce copilul în colectivitate dacă prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree, etc).

Părinţii trebuie să menţioneze dacă în perioada suspendării cursurilor şcolare, elevul nu a avut nicio problemă de sănătate sau a avut o problemă de sănătate, motiv pentru care a necesitat consult medical. Părinţii trebuie să anexeze o copie a documentelor medicale (scrisoare medicală sau bilet de ieşire din spital). Declaraţia condiţionează primirea copilului în colectivitate la începutul fiecărui ciclu de prezenţa fizică în şcoală şi va fi prezentată la triajul epidemiologic la intrarea în unitatea de învăţământ.

Conform draftului Ordinului publicat de Ministerul Sănătăţii, consultat de site-ul Hotnews.ro, părinţii/aparţinătorii nu vor avea acces în curtea unităţii de învăţământ şi nu vor însoţi copiii în clădirea acesteia, cu excepţia cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii şcolii.

Comunicarea cu părinţii se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a iniţierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

 

Comentarii