Eşec major al lui Marcel Ciolacu şi al PSD în faţa social-democraţilor suedezi

luni, 14 noiembrie 2022, 17:00
1 MIN
 Eşec major al lui Marcel Ciolacu şi al PSD în faţa social-democraţilor suedezi

Eşec major al lui Marcel Ciolacu şi al PSD: social-democraţii suedezi se opun ca România să intre în Schengen. Însă celălalt partid suedez care se opune extinderii spaţiului Schengen este de extremă dreaptă, „Democraţii suedezi”. În Parlamentul European, această formaţiune face parte din grupul Conservator şi Reformist. Acest grup îl include pe Cristian Terheş, un aliat al AUR, care recent l-a invitat să vorbească la un simpozion internaţional organizat la Bucureşti.

Formaţiunea „Democraţii suedezi” participă la constituirea majorităţii parlamentare, în timp ce social-democraţii sunt în opoziţie.

„Suntem de părere că atunci când vine vorba de extinderea Schengen, trebuie să plecăm de la nevoile noastre de a controla intrările şi ieşirile şi să ne asigurăm că avem toate instrumentele necesare în lupta împotriva criminalităţii”, a spus Ardalan Shekarabi, purtător de cuvânt pentru politici juridice al social-democraţilor din Suedia, citat de Dagens Nyheter. Ardalan Shekarabi este şi parlamentar. El a punctat şi faptul că au existat probleme cu migranţii UE din Bulgaria şi România care au fost exploataţi în Suedia.

Acum exact o lună, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se lăudat că i-a convins pe socialiştii europeni să susţină aderarea României la Schengen. El făcea această afirmaţie după o întâlnire cu preşedintele social-democraţilor din Suedia, Stefan Löfven, pe care apoi l-a susţinut să ajungă preşedinte al Socialiştilor Europeni.

Vezi articolul integral pe defapt.ro

 

 

Comentarii