Filologicale filosofice (II)

Într‑un articol intitulat Locul nostru în biserică, publicat pe 12 iunie 2018, şi semnat de o tânără autoare cu studii, se pare, de teologie, găsim următoarea afirmaţie: „Cuvântul biserică vine de la basilia, care în greacă înseamnă împărăţie.” Pe această etimologie „după ureche”, autoarea îşi fundamentează o demonstraţie poticnită, după părerea mea, indigestă şi, pe alocuri, ininteligibilă. În dezvoltarea sa istorică strictă, lucrurile stau altfel. Cuvântul românesc biserică (în româna veche: băsearecă) este moştenit direct din limba latină, cu modificările fonetice cuvenite. Interesant de remarcat că româna pare să fie singura dintre limbile romanice care a moştenit lat. basilica, surorile romanice din Occident ale limbii noastre moştenind un alt termen echivalent din latină, şi anume ecclesia (fr. église, ital. chiesa, span. iglesia, port. igreja).

De altfel, cuvinte de bază în latina creştină, atât ecclesia, cât şi basilica, vin din greacă şi sunt termeni creştini primari, împreună cu o a treia desemnare a «bisericii», grecescul κυριακόν (kyriakón) „(casa) Domnului”, de unde, în germanica comună, a apărut radicalul *kiriko, etimonul din limbile germanice al termenilor obişnuiţi pentru ʻbisericăʼ (engl. church, germ. Kirche, oland. kerk, sued. kirca). Revenind la etimonul direct al rom. biserică, şi anume lat. basilica, acesta este o dezvoltare pe teritoriul limbii latine, după expresia grecească βασιλiκὴ sτοά (basiliké stoá), literal: ʻportic regalʻ (adjectivul vine în greacă de la subst. basiléus ‑ βασιλεύς ʻregeʼ, pronunţat cu diftong). La Atena, această „basilică regală” desemna un portic cu colonade unde se pronunţau sentinţele juridice. La Roma clasică basilica era o clădire de mari dimensiuni, de format rectangular, destinată proceselor juridice sau negocierilor de afaceri. O dată cu oficializarea creştinismului în Imperiu pe la jumătatea secolului al IV‑lea, multe dintre basilicile oficiale au fost amenajate ca biserici creştine, cel mai cunoscut exemplu de asemenea „convertire” fiind magnifica Basilică din Trier a împăratului Constantin cel Mare (am vizitat‑o!). Cât priveşte acum cuvântul menţionat de inexperta noastră predicatoare improvizată, derivatul substantival βασιλεία (basileía, cu accentul pe diftong), acesta apare mai târziu, ca derivat adjectival de la basiléus (βασιλεύς ʻregeʼ, pronunţat cu diftong), în greaca Noului Testament, în expresia ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν (hé basileía tón ouranón), care înseamnă ʻîmpărăţia cerurilorʼ, şi nu se află deci în nici o relaţie istorico-etimologică directă cu rom. biserică.

Un al doilea exemplu de manipulare stângace şi greşită a unor concepte greceşti l‑am reţinut din emisiunea „Izvoare de filosofie”, pe canalul de radio România cultural, moderată de Constantin Aslan, o emisiune, de altfel, excelentă. Invitata, o tânără româncă, posesoare a unui doctorat în filosofie la Universitatea din Upsala, îşi informează ascultătorii că „termenul amathía din greacă vine de la mathésis, care înseamnă a învăţa”. Scurta speculaţie terminologică cuprinde mai multe inadvertenţe. Mai întâi, în privinţa rostirii, ambele cuvinte sunt accentuate greşit, accentuarea corectă fiind amátheia (gr. ἀμάθεια), respectiv máthesis (gr. μάθησις); la primul dintre cele două cuvinte se adaugă şi rostirea, potrivită limbii neogreceşti, dar greşită pentru greaca veche, a diftogului ει. Inexactă este şi explicaţia semantico-etimologică. Substantivul amátheia înseamnă ʻlipsă de învăţătură; ignoranţăʼ, dar este un derivat de la adjectivul amathés (gr. ἀμαθής ʻfără învăţătură, ignorantʼ). Substantivul máthesis nu are cum să însemne ʻa învăţaʼ, ci înseamnă ʻactul de a cunoaşte; ştiinţă; disciplină de studiuʼ. Abia acest substantiv vine de la verbul mantháno (gr. μανθάνω ʻa învăţaʼ). Familia de cuvinte, respectiv seria terminologică având ca radical verbul mantháno, este una dintre cele mai bogate în filosofia greacă, incluzând, între altele, termenii máthema (gr. μάθημα ʻînvăţătură; studiuʼ), mathetés (gr. μαθητής ʻînvăţăcel, discipolʼ), mathétria (gr. μαθήτρια ʻelevă, discipolăʼ), matheteía (gr. μαθητεία ʻucenicie, antrenament (intelectual)ʼ, mathematikós (gr. μαθηματικός ʻcare ţine de cunoaştere; ştiinţificʼ); în sintagma mathematiké téchne (gr. μαθηματική τέχνη ʻarta sau ştiinţa matematiciiʼ), ultimul adjectiv a dat numele actual al celei mai abstracte dintre ştiinţe.

La acelaşi post de radio, un alt moderator, în altă emisiune şi la altă dată, are ca invitat pe dl. Bruno-Joseph de Saint Omer (sper că am ortografiat bine numele!), prezentat ca un tânăr de origine italiană, doctorand în filosofie la Universitatea din Bucureşti. Măgulitor, tineri din Occident vin la noi să înveţe filosofie! De data aceasta, moderatorul însuşi simte nevoia să vorbească despre kathársis ʻpurificareʼ, accentuând şi el greşit, cum o fac zeci de alţi intelectuali români, nu doar filosofi, ci şi teoreticieni ai literaturii, psihologi sau medici, substantivul kátharsis (gr. κάθαρσις).

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi