Filologicale filosofice (IV)

La sfîrșitul antichității romane, când se înregistra un declin evident al purității limbii latine clasice și un fel de invazie în vorbire a formelor populare, grămăticii alcătuiau un fel de îndreptare pentru învățăcei, denumite cel mai adesea antibarbari (pluralul adj. antibarbarus), în care arătau care sunt formele corecte și care sunt cele incorecte, pentru a fi ocolite. Studenții romaniști, generație după generație, află din primele cursuri despre Appendix Probi, unul dintre cele mai cunoscute asemenea antibarbari. Redactat probabil prin secolele al III‑lea – al IV‑lea, ca o anexă la gramatica lui Valerius Probus, acest îndreptar practic conține cca 230 de iteme, enunțuri cu caracter normativ de tipul: auris non oricla; oculus non oclus; viridis non virdis; rivus non rius, adică: „(se spune) auris, nu oricla; oculus nu oclus etc. Prima variantă, cea clasică, este cea corectă și recomandată, cea de-a doua este cea populară, considerată greșită. Am alcătuit și eu un astfel de îndreptar succint, în care am înregistrat o parte dintre termenii grecești întrebuințați mai frecvent în texte de filosofie, indicând grafia corectă, inclusiv accentuarea: athanasía (gr. ἀθανασία ʻnemurireʼ), nu athanásia; anámnesis (gr. ἀνάμνησις) nu anamnésis, deși corespondentul românesc este anamnéză, accentuat după modelul etimonului francez; diégesis (gr. διήγησις ʻnarațiuneʼ), nu diegésis, deși în română se spune diegéză, ca în franceză; epistéme (gr. ἐπιστήμη), nu epistemé; kénosis (gr. κένωσις ʻgolireʼ ‑ a lui Hristos de narura sa umană), nu kenósis, deşi se mai spune, după franceză, kenóză; metánoia (gr. μετάνοια ʻschimbare a gândului; pocăințăʼ, nu metanoía; mímesis (gr. μίμησις ʻimitațieʼ), nu mimésis; nous (într‑o singură silabă, după gr. νοῦς ʻgând; rațiuneʼ); parádosis (gr. pαrάδοsiς ʻtradițieʼ, nu paradósis; poíesis (gr. ποίησις), nu poiésis, deși spunem și scriem poezie, după franțuzescul poésie; psyché (gr. ψυχή ʻsufletʼ), nu psýche; semeíon (gr. σημεῖον ʻsemnʼ), nu sémeion; téchne (gr. τέχνη ʻartă, meșteșugʼ), nu techné; diánoia (gr. διάνοια ʻgândire (discursivă)ʼ, nu dianóia; thánatos (gr. θάνατος ʻmoarteʼ), nu thanátos; theopháneia (gr. θεοφάνεια ʻteofanieʼ, nu theofanéia; nóesis (gr. νόηsiς ʻcunoaștereʼ), nu noésis; prógnosis (gr. πρόγνωσις ʻcunoaștere anticipatăʼ, nu prognósis, deși spunem, după franceză, prognóză; lógos semantikós (gr. λόγος σημαντικός ʻenunț dotat cu sensʼ; nu lógos semántikos; gr. lógos poietikós (gr. λόγος pοiητiκός ʻenunț poeticʼ), nu lógos poiétikos; lógos apophantikós (gr. λόγος ἀποφαντικὸς ʻenunț logic‘), nu lógos apophántikós; philósophos (gr. φιλόσοφος ʻfilosofʼ), nu philosóphos, deși scriem și rostim, după franceză, filosof; sýmbolon (gr. σύμβολον ʻsimbolʼ), nu symbólon; chárisma (gr. χάρισμα, plural charísmata (gr. χαρίσματα, un derivat de la cháris ‑ gr. χάρις ʻharʼ); hermenutiké téchne (gr. ἑρμηνευτική τέχνη ʻarta hermeneuticiiʼ), nu hermeneútike techné.
Probleme interesante pentru un observator filolog pune și procesul de adaptare în limba română a numelor proprii greco-latine. Voi vorbi, poate, altă dată despre această problematică, vastă şi destul de complicată. Voi face aici, deocamdată, doar câteva propuneri în legătură cu numele proprii mai frecvent întrebuințate în textele filosofice, adică numele celor mai importanți filosofi ai Greciei Antice.
Un caz special, pe care îl tratez separat, pentru a atrage atenţia, îl constituie numele celui mai important filosof neoplatonician, autorul Enneade‑lor, al cărui nume este rostit de mulți greșit, probabil prin analogie cu numele lui Platon. Accentuarea corectă ar trebui să fie Plotín, după gr. Πλωτῖνος – Plotínos.

Iată acum clasificarea.

a) Nume proprii de filosofi elini, acceptate de toată lumea și generalizate în uzul cultivat românesc, adaptate de multă vreme, cu accentuarea din original dar cu eliminarea desinenței: Anaxagora, după gr. Ἀναξαγόρας – Anaxagóras; Anaximene, după gr. Ἀναξιμένης – Anaximénes; Arhimede, după gr. Ἀρχιμήδης – Archimédes; Aristotel, după gr. Ἀριστοτέλης – Aristotéles; Demostene, după gr. Δημοσθένης – Demosthénes; Diogene Laertios, după gr.  Διογένης Λαέρτιος – Diogénes Laértios, Xenofan, după gr. Ξενοφάνης – Xenophánes; Parmenide, după gr. Παρμενίδης – Parmenídes; Platon, după gr. Πλάτων – Pláton; Solon, după gr. Σόλων – Sólon; Socrate, după gr. Σωκράτης – Sokrátes; Zenon din Kition, după gr. Ζήνων ὁ Κιτιεύς

 b) Nume proprii de filosofi elini adaptate insuficient, cu accentuare fluctuantă sau nesigură, cu sau fără desinența originară; întrucât forma înregistrată în uz nu este fixată, la aceste nume, recomandăm adoptarea integrală a formei grecești originare, inclusiv accentul și desinența: Ἀναξίμανδρος, recomandabil: Anaxímandros, în uz: Anaximandru; Δημόκριτος, recomandabil: Demócritos, în uz: Democrit; Ἐμπεδοκλῆς, recomandabil: Empedoklés, în uz: Empedocle; Ἐπίκουρος, recomandabil: Epíkouros, în uz: Epicur; Ἐπίκτητος, recomandabil: Epíktetos, în uz: Epictet; Ἡράκλειτος, recomandabil: Herákleitos, în uz: Heraclit; Θαλής ὁ Μιλήσιος, recomandabil: Thalés din Milet, în uz: Thales din Milet; Λεύκιππος, recomandabil: Leúkippos, în uz: Leucip; Πρωταγόρας, recomandabil: Protagóras, în uz: Protagora.

c) Nume proprii ale unor participanţi la dezbatere din dialogurile lui Platon, mulţi dintre ei filosofi ei înşişi: Ἀλκιβιάδης, recomandabil: Alkibiádes, în uz: Alcibiade; Γοργίας, recomandabil: Gorgías, în uz: Gorgias; Ἑρμογένης, recomandabil: Hermogénes, în uz: Hermogene; Εὐθύδημος, recomandabil: Eutýdemos, în uz: Eutidem; Εὐθύφρων, recomandabil: Euthýphron, nu am înregistrat, la acest nume, o formă alternativă; Θεαίτητος, recomandabil: Theaíthetos, în uz: Teetet; Ἱππίας, recomandabil: Hippías, în uz: Hipias; Ἴων, recomandabil: Íon, în două silabe, în uz: Ion; Κρατύλος, recomandabil: Kratýlos, în uz: Cratil. Κριτίας, recomandabil: Kritías, în uz: Critias; Κρίτων, recomandabil: Kríton, în uz: Criton, Λάχης, recomandabil: Láches, în uz: Lahes; Λύσις, recomandabil: Lýsis, în uz: Lisis; Μενέξενος, recomandabil: Menéxenes, în uz: Menexene; Μένων, recomandabil: Ménon, în uz: Menon; Σέξτος Ἐμπειρικός, recomandabil: Séxtos Empeirikós, în uz, forma latinească: Sextus Empiricus; Τίμαιος, recomandabil: Tímaios, în uz: Timeu; Φαῖδρος, recomandabil: Phaídros, cu diftong, în uz: Fedru; Φαίδων, recomandabil: Phaídon, cu diftong, în uz: Fedon, Φίληβος, recomandabil: Phílebos, în uz: Fileb; Χαρμίδης, recomandabil: Charmídes, în uz: Carmide.

e) Să mai adăugam şi numele celor mai cunoscuţi scriitori greci: Eschil, după gr. Αἰσχύλος – Aischýlos; Alceu, după gr. Ἀλκαῖος – Alkaíos, cu diftong; Anacreon, după gr. Ἀνακρέων – Anakréon; Aristofan, după gr.  Ἀριστοφάνης – Aristophánes; Demostene, după gr. Δημοσθένης – Demosthénes; Euripide, după gr. Εὐριπίδης – Euripídes; Herodot, după gr. Ἡρόδοτος – Heródotos; Teocrit, după gr. Θεόκριτος – Theókritos; Homer, după gr. Ὅμηρος – Hómeros; Pindar, după gr. Πίνδαρος – Píndaros; Plutarh, după gr. Πλούταρχος – Ploútarchos, Safo, adaptare greșită după gr. Σαπφώ, corect: Sapphó; Sofocle, după gr. Σοφοκλῆς – Sophoklés.

Eugen Munteanu  este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași