Fratricid la Erbiceni

vineri, 06 martie 2020, 22:39
1 MIN
 Fratricid la Erbiceni

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de 47 de ani, din satul Totoeşti, comuna Erbiceni, pe care îl acuză de omor asupra unui membru de familie. Ilie Belceanu este acuzat că şi-a ucis fratele. 

El a fost arestat pe 20 ianuarie 2020, a doua zi după comiterea faptei. „Pe data de 19 ianuarie 2020, în intervalul orar 16.00 – 17.00, pe fondul consumului exagerat de alcool şi al unui conflict spontan, în timp ce se afla în locuinţa comună din satul To­toeşti, comuna Erbiceni, jud. Iaşi, inculpatul B.I., în vârstă de 47 de ani, i-a aplicat fratelui B.G., în vârstă de 51 de ani, câteva lovituri cu un cuţit la nivel cranian şi toracic. Plăgile toracice cauzate, cu plagă cardiacă şi hemopericard au condus la decesul victimei“, au precizat procurorii. Belceanu este recidivist, el mai fiind judecat pentru tentativă de omor. 

Comentarii