Fuga din Japonia – Carlos Ghosn a părăsit fraudulos arestul și se află acum în Liban

marți, 31 decembrie 2019, 14:44
3 MIN
 Fuga din Japonia – Carlos Ghosn a părăsit fraudulos arestul și se află acum în Liban

Carlos Ghosn, fostul președinte Renault-Nissan, a părăsit fraudulos Japonia în seara de 30 decembrie 2019. El era plasat în arest la domiciliu, într-o vilă din Tokyo. Ghosn, care are și cetățenie libaneză, a ajuns la Beirut, la bordul unui avion privat. Libanul nu are acord de extrădare cu Japonia.

Conform presei franceze, se pare că Ghosn a fost ajutat să fugă din Japonia de o firmă privată de securitate. El ar fi folosit o dublură a pașaportului său francez. Cetățenii străini din Japonia sunt obligați să aibă permanent la ei un document de identitate, iar Ghosn purta cu el o copie a pașaportului său francez, închisă într-o cutie specială (pe care probabil o pot deschide doar autoritățile care te legitimează, dar se pare că au reușit și cei de la firma privată de securitate să o deschidă!).

„Nu am fugit de justiţie, ci am scăpat de nedreptate şi de persecuţie politică” a declarat Carlos Ghons într-un comunicat publicat noaptea trecută.

Ghosn a criticat sistemul de justiție japonez, în care „ești considerat vinovat din start, discriminarea este ceva obișnuit iar drepturile de bază ale omului sunt refuzate, cu încălcarea flagrantă a obligațiilor de drept internațional asumate de Japonia”.

Cum a reușit Carlos Ghosn a reuşit să părăsească Japonia e neclar încă -. presa niponă scrie că el s-ar fi îmbarcat la bordul unui avion privat, sub o falsă identitate. Din Japonia ar fi zburat în Turcia, unde a avut o escală, iar apoi în Liban, la Beirut.

De asemenea se știe că toate pașapoartele sale (brazilian, francez și libanez) se aflau în custodia avocaţilor săi japonezi. Aceștia afirmă că au aflat de fuga acestuia din presă și se declară consternați de fuga lui Ghosn.

Reamintim că pe 18 noiembrie 2018 Carlos Ghosn a fost arestat pe aeroportul din Tokyo, unde aterizase la bordul unui avion privat (culmea e că atunci venea de la Beirut, așa că acum cercul s-a închis, e din nou la Beirut!). Ghosn a fost ulterior încarcerat preventiv timp de 130 de zile fiind acuzat de inginerii financiare care au păgubit firma Nissan de mai multe milioane de dolari. Unii analiști au susținut însă că investigațiile procurorilor, generate de un denunț anonim al unui funcționar de la Nissan, ar fi fost o metodă neelegantă a șefilor japonezi de la Nissan pentru a scăpa de Ghosn și de împiedica o fuziune mai puternică între Renault și Nissan. Eliberat sub cauţiune, el fost apoi pus în arest la domiciliu, la Tokyo.

Conform RFI, Carlos Ghosn este considerat un erou în țara sa natală, Liban. In momentul arestării sale din Japonia, s-a creat chiar un comitet de sprijin în favoarea sa, care a organizat o campanie de solidaritate pe străzile Beirutului, sub titlul „We are all Carlos Ghosn”. In Liban Ghosn are contacte numeroase, inclusiv la nivel politic: chiar preşedintele Michel Aoun a intervenit insistent pe lângă autorităţile nipone în favoarea lui Carlos Ghosn.

Carlos Ghosn a mai declarat după sosirea la Beirut: ”În sfârșit voi putea comunica liber cu presa, și de-abia aștept să fac acest lucru, începând cu săptămâna viitoare”.

UPDATE – Conform unui editor de la Financial Times, Ghosn ar fi părăsit Japonia ascuns în cutia unui instrument muzical.

Frustrarea autorităților judiciare japoneze este cu atât mai mare cu cât reședința din Tokyo a lui Ghosn era supravegheată video 24 ore din 24 și avea restricții drastice în privința folosirii telefonului ori a unui computer. Inclusiv nu i se permitea să ia legătura cu soția sa. 

Junichiro Hironaka, avocatul său japonez, declară că se află în continuare în posesia celor trei pașapoarte ale lui Ghosn. Hironaka a mai spus că el crede că pentru evadarea lui Ghosn a fost nevoie de o mare organizare.

Comentarii