Grădina algoritmilor ce se bifurcă

În concepţia adepţilor bigdatismului, universul e alcătuit din algoritmi, care se compun şi descompun, luând ca în scrierile lui Borges configuraţii infinite.

Iniţial conceptul de Big Data era legat de procesul de prelucrare a unui imens număr de informaţii de mare varietate şi la viteze din ce în ce mai performante având drept scop stimularea luării deciziilor în mediul economic, social, politic etc., etc. Astăzi el tinde să devină, din câte am înţeles, un curent filozofic ce încearcă să redefinească lumea, punând în ecuaţie spaţiul virtual cu cel real în care trăim.

Originile bigdatismului ar trebui căutate în empirismul britanic al secolului al XVII-lea, care reducea funcţiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii, dar şi în teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes, ce avea în vedere natura lucrurilor raţionale şi contractul social. După opinia unor specialişti, originea curentului ar trebui legată şi de Legea numerelor mari a lui Bernoulli, precum şi de diverse teorii privind hazardul şi jocurile de noroc. "Dacă s-ar putea repeta toate evenimentele din toată veşnicia, s-ar găsi că totul în lume se întâmplă din anumite cauze şi conform unor reguli clare şi că am fi forţaţi astfel să presupunem printre altele că lucrurile în aparenţă fortuite o anumită necesitate sau, altfel spus, soarta”, afirma Jacob Bernoulli, în studiul său. De asemenea, tind să cred că bigdatismul nu este străin nici de teoriile pitagoreice privind construcţia universului, nici de monadele lui Leibnitz, nici de Arborele sephiroth al vieţii din ideologia iudaică, alcătuit din trei triunghiuri şi nouă sfere incluse şi alte două în afara lor, definit drept „cel mai tainic dintre cele mai tainice lucruri”, pe care reprezentanţii acestui curent, vorbim de bigdatism, încearcă să-l golească de aura-i de mister, dându-i o conotaţie statistică.

Bigdatismul ridică algoritmul, cifra, la rang de Dumnezeu: Big Data. Cunoaşterea se realizează prin statistică, prin algoritm, prin accesarea teoriei numerelor mari, ignorând afectul, inefabilul, misterul creaţiei, conştiinţa. În acest sens, sentimentele sunt percepute ca nişte "mecanisme biochimice pe care toate mamiferele şi păsările le folosesc pentru a lua decizii prin calcularea rapidă a probabilităţilor de supravieţuire şi reproducere”. Totuşi, în concepţia bigdatismului, sentimentele nu sunt opusul raţionalităţii; ci ele reprezintă raţionalitatea implementată în masa biologică prin intermediul diferitelor experienţe pe care le-au parcurs organismele în evoluţia lor de la structuri anorganice, la structuri organice. "Dacă sentimentele unui strămoş străvechi au făcut o greşeală, genele care modelează aceste sentimente nu au trecut la următoarea generaţie”, afirmă Yuval Noah Harari, autorul cărţii Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, unul dintre reprezentanţii de marcă ai acestui curent, un ateu convins, ce practică însă meditaţia Vipassana, orientându-şi atenţia spre gândirea pură, prin golirea mentalului absolut de orice conţinut, creând prin aceste exerciţii condiţia necesară accesării subconştientului şi inconştientului colectiv. E, totuşi, ciudat că Yuval Noah Harari, un adept al raţionalismului, a apelat, pentru a atinge revelaţia, la tehnicile de meditaţiile ale unei religii (budismul) ce propagă reîncarnarea, dar asta-i o altă poveste. Tehnicile de meditaţie budiste i-au deschis profesorului calea cunoaşterii naturii lucrurilor aşa cum sunt ele în realitate, nu cum apar prin intermediul simţurilor în mintea noastră. I-au deschis calea spre universul populat de algoritmi, în care dualitatea subiect-obiect, cunoscător-cunoscut dispare în totalitate, mintea luând în întregime forma obiectului redus la esenţa sa. Cu alte cuvinte, l-a ajutat să ajungă în stadiul în care mintea observatorului devine ea însăşi un algoritm.

Algoritmii lui Yuval Noah Harari nu diferă, totuşi, prea mult de monadele închipuite cândva de Leibnitz. Structurile matematice ale lui Harari sunt însă golite şi golesc, la rândul lor, universul creat de orice urmă de divinitate şi mister.

Algoritmii stau la baza materiei şi a energiei, inclusiv a energiei vidului. Materia organică e alcătuită din algoritmi biochimici, iar lumea anorganică din cei fizici. În timp ce energia, din algoritmi aflaţi în perpetuă mişcare. Conform viziunii bigdatiştilor asupra lumii, fluxul vital e totuna cu fluxul informaţional, moartea nefiind altceva decât "o structură în interiorul căreia informaţia se opreşte din curgere”.

Omul, bineînţeles, e şi el un algoritm, compus din cap, din mâini, din gât, din trunchi şi din picioare ce se deplasează încolo şi încoace în funcţie de mişcarea altor algoritmi mai mari sau mai mici, cum ar fi, de pildă, luna, soarele, stele de pe cer sau bălţile risipite pe trotuar pe care o parte din structurile biologice le ocolesc, în timp ce altele, din atenţie, sau, poate, dinadins le calcă în picioare.

Înlăuntrul algoritmilor pătrund diverse informaţii, unele utile, altele cu totul inutile, pe care algoritmii le procesează punându-şi în funcţiune mintea algoritmică, oricând capabilă să-şi schimbe configuraţia în funcţie de stimuli utili sau inutili, pentru a reflecta pe marginea celor întâmplate şi a crea noi algoritmi sub forma unor gânduri ce se evaporă în aer lăsând în urma lor forme goale, invizibile pentru mintea umană, dar vizibile pentru o minte artificială conectată la reţea.

Internetul prin intermediul bigdatismului poate reface orice fel de lume, configurând-o sub forma unor algoritmi ce pot lua structuri infinite.

Astfel lumea personajelor din piesele lui Shakespeare poate fi constituită prin intermediul unor matrice postate în spaţiul virtual sau, eventual, trimise în lumea vidului, ca să umple o parte din golul existenţial. Ca şi în lumea jocurilor de noroc sau a tarotului, de pildă, unde orice provocare a hazardului nu rămâne fără răspuns, provocarea în lumea atotstăpânitoare a vidului va avea, mai târziu sau mai devreme, un ecou în lumea reală, ca să nu mai vorbim de cea virtuală, care se vor umple de forme noi de existenţă potenţială. Matricele, în fond, nu sunt decât nişte forme ce conţin toate informaţiile necesare pentru a se putea materializa însuşindu-şi prin reverberaţii, din vid, fondul adecvat.

Şi lumea lui Orwell, a lui Kafka sau a lui Ionescu sau cea a lui Urmuz  pot fi proiectate pe net. Deocamdată ele pot popula spaţiul virtual cu o parte din "aberaţiile" lor sub formă de imagini sau de holograme. Dar nu mai e mult timp, când în urma noilor descoperiri, ele vor putea fi transferate în spaţiul real. Gândiţi-vă, de pildă, cum ar fi să locuieşti înlăuntrul Fuchsiadei lui Urmuz, în vecinătatea unui Fucs care nu e "nici auzit, nici simţit, ci doar auzit, având forma de acord perfect ascuns în interiorul unui pian". Big Data ne permite să construim un univers ce va funcţiona după logica urmuziană, unde, după cum afirmă autorul, nu merită să-ţi baţi capul ca să "descoperi numai o singură cauză” a începutului universului, odată ce această cauză se compune, din pricina îndărătniciei, din "multiplicitate, încâlceală şi contradicţii”, şi să nu te călăuzeşti după "setea mulţimilor şi a distanţelor mari”, care îţi pot indica de la bun început că universul e "inutil, ambiguu şi pervers”.

Deocamdată, Big Data a ignorat conştiinţa umană, considerând-o, probabil, ca un fel de reziduu ambiguu şi pervers al raţiunii. Dar în curând, Big Data va trece la o etapă mai subtilă, când se va ocupa, pentru a nu lăsa nici un gol existenţial neexplorat, şi de procesele de conştiinţă, creând, in nuce, în spaţiul virtual, mii, milioane, miliarde de conştiinţe sau de euri sub forma de algoritmi umani şi inumani pe care le va "încorpora” înlăuntrul său, devenind nu numai procesor de informaţii, ci "producător” de vechi şi noi forme de existenţă. Printr-o simplă conectare la program, aceste conştiinţe, conţinând un număr limitat sau nelimitat de trăiri, vor fi încorporate în forme ce vor reproduce cu fidelitate materia din care a alcătuit corpul uman.

Mergând cu imaginaţia mai departe, ne-am putea imagina net-ul ca pe o bancă de conştiinţe, conservate undeva în spaţiul virtual, sub forma unor copii identice ale conştiinţelor extrase din realitate, ce vor fi cumpărate şi vândute en detail sau angro de către viitorii brokeri specializaţi în promovarea acestui nou tip de bussines virtual. Desigur, pentru a putea reproduce cât mai fidel realitatea eu-lui, fiecărei forme de conştiinţă va fi ataşat şi subconştientul şi inconştientul adecvat.

Viitorul bate la uşă. Conform noilor teorii, scopul final al civilizaţiei umane ar fi crearea unui Internet al tuturor lucrurilor din Univers. Ceea ce presupune, dacă nu mă-nşel, crearea unui univers paralel, care va lua locul celui existent.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist