Iaşi: Declarativ, Alexe şi Chirica visează la o majoritate în consilii alături de USR PLUS

marți, 29 septembrie 2020, 15:11
2 MIN
 Iaşi: Declarativ, Alexe şi Chirica visează la o majoritate în consilii alături de USR PLUS

Liderii PNL Iaşi, Costel Alexe şi Mihai Chirica, câştigătorii alegerilor la Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean, invită la negocieri Alianţa USR PLUS şi PMP pentru crearea de majorităţi în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local al municipiului Iaşi.

Cei doi lideri liberali au declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată marţi, că îşi doresc o alianţă care să muncească pentru proiectele judeţului şi municipiului Iaşi.

"Dorim să avem alături de noi oameni care să susţină proiectele judeţului Iaşi, de aceea răspunsul meu este da, vrem să ne vedem cu preşedinţii celor două formaţiuni politice, USR-PLUS şi PMP, pentru a constitui o majoritate cât se poate de largă astfel încât în următorii patru ani să nu avem nici măcar o sincopă în ceea ce priveşte dezvoltarea municipiului şi judeţului nostru. Sunt patru ani vitali, patru ani în care, dincolo de exerciţiul financiar care începe anul viitor, fonduri guvernamentale, fonduri de relansare economică, ieşenii au nevoie de o echipă care să le susţină proiectele", a spus ministrul Costel Alexe, care a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi în urma scrutinului de pe 27 septembrie.

El a subliniat că exclude orice negociere cu PSD la nivelul localităţilor din judeţ.

"Orice colaborare cu PSD, fie că vorbim de Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Iaşi sau toate celelalte UAT-uri din judeţ, este exclusă! Nu avem ce discuta cu principalul duşman politic al nostru şi al ieşenilor, care a contribuit la starea de degradare în care ne aflăm astăzi", a declarat Costel Alexe.

La rândul său, primarul reales al municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a spus că Iaşiul poate lua exemplul Capitalei, acolo unde toate forţele de dreapta s-au unit pentru a genera o stare de normalitate şi progres.

"USR face parte din opţiunile noastre pentru primele discuţii, alături de PMP. Sunt două formaţiuni care, în mare parte, au susţinut şi victoria de la Bucureşti, Iaşul fiind al doilea municipiu ca mărime al acestei ţări şi are nevoie să-şi contureze un drum similar cu Capitala. Este legitim să vedem în acest fel lucrurile. Este adevărat că vor urma şi alte competiţii electorale, unde într-o manieră civilizată fiecare luptă şi munceşte pentru voturi, dar pentru alegerile locale competiţia a luat sfârşit şi avem obligaţia morală faţă de ieşeni să ne apucăm de muncă", a declarat Mihai Chirica. AGERPRES

 

Comentarii