De Sănătate

Punem punctul pe știi

Advertorial

Importanța consultului proctologic (P)

miercuri, 27 iulie 2022, 01:50
4 MIN
 Importanța consultului proctologic (P)

Mai bine de jumătate din populația globului se confruntă măcar odată în viața cu probleme legate de hemoroizi. Dar, să vorbești, ca pacient, despre boala hemoroidală nu este tocmai ușor.

Suntem tributari unui model educațional în care bolile din sfera proctologică, adică probleme legate de dureri sau sângerări anale, constipație sau apariția unor excrescențe în zona anusului, sunt adesea subiecte tabu, sau, în cel mai bun caz, situații despre care vorbim doar cu cineva foarte apropiat.

Studiile demonstrează ca doar o treime dintre pacienții simptomatici se adresează sistemului medical.

Drept consecință, o parte dintre aceștia ajung la medic abia când este grav sau, și mai rău, când este prea târziu.   

Ar trebui, poate, să începem prin a explica ce sunt hemoroizii.

Ei sunt structuri vasculare prezente în mod normal la nivelul canalului anal cu roluri precise și extrem de importante. Aceste structuri normale, prin creşterea lor în volum, ajung să producă o serie întreagă de simptome care, mai devreme sau mai târziu, vor aduce pacientul la medic.

Care sunt cauzele apariției hemoroizilor?

Ca în multe alte afecțiuni și în boala hemoroidală cauzele apariției sau agravării ei sunt multiple și, adesea, concură doi sau mai mulți factori. Dintre cei mai întâlniți putem enumera:

–    moștenirea genetică este unul dintre factorii incriminați pe care, din păcate, nu-l putem influența și se întâmpla uneori ca familii întregi să sufere de aceasta afecțiune. Atunci când acest factor este predominant boala apare la vârste mai tinere și se asociază adesea cu varice la nivelul membrelor inferioare în diverse stadii de boală;
–    vârsta este un alt factor de risc asupra căruia nu avem niciun control. Odată cu înaintarea în vârstă, frecvența suferinței hemoroidale crește, aceasta și datorită faptului că se asociază deseori cu sedentarismul, creșterea în greutate, prezența și a altor afecțiuni pentru care tratamentul poate avea ca efect advers suferințe în sfera proctologică;
–    dieta săracă în fibre alimentare, dar bogată în proteine și grăsimi având drept consecință apariția constipației are un rol important în apariția sau agravarea hemoroizilor. De asemenea consumul excesiv de condimente iuți, cafea, alcool, în special alcoolul rafinat, este în măsură să precipite o criză în această sferă;
–    unele sporturi cum ar fi echitația, ciclismul, motociclismul se constituie în factori de risc recunoscuți. Dar, nici polul opus, sedentarismul, nu este mai lipsit de neajunsuri;
–    este cunoscut faptul că această afecțiune poate fi considerată boala profesională în cazul șoferilor, piloților de avion, profesioniștilor din domeniul IT sau alte meserii care presupun șederea prelungită pe scaun;
–    o situație particulară o reprezintă femeia gravidă, sarcina fiind de aceasta dată factorul care poate precipita apariția simptomelor, atât prin statusul hormonal specific, cât și datorită presiunii crescute intraabdominale.

De ce este important consultul de specialitate în boala hemoroidală?
 
În primul rând pentru un diagnostic corect. Simptomele acestei boli se întâlnesc adesea și în alte afecţiuni din sfera proctologică cum ar fi: fisurile sau fistulele anale, abcesul perianal, condiloamele anale dar, cel mai grav, se pot suprapune peste afecţiuni oncologice, cancerul anal sau rectal fiind diagnosticat până la 20% din pacienții care se prezintă cu acuze hemoroidale.

Fiecare dintre aceste afecţiuni are un tratament medical sau chirurgical bine documentat și adaptat patologiei existente.

Al doilea motiv important este managementul corect al bolii în funcție de stadiul evolutiv, de la măsuri dietetice la tratament medicamentos local şi/sau sistemic şi, nu în ultimul rând tratament chirurgical mai mult sau mai puțin invaziv.

Deloc de neglijat este consilierea pacientului în ceea ce privește modificarea factorilor de risc asupra cărora poate interveni astfel încât să prevină apariția altor episoade de agravare sau avansare în stadiu a bolii hemoroidale.

Examinarea obiectivă este cel puțin la fel de importantă ca și comunicarea verbală. Aceasta este principala reticenţă a pacienților, cei mai pudici dintre ei găsind extrem de dificilă depășirea barierelor propriei intimități.

Dar, ținând cont de regăsirea simptomelor similare în mai multe patologii, examenul clinic efectuat de un specialist cu experiența în domeniu poate duce la aspecte greu de identificat dintr-un interviu chiar foarte bine condus.

Deși trăim o perioadă caracterizată de o avalanșă de informații ușor accesibile pe internet, nu trebuie să neglijăm rolul specialistului, singurul care, în baza pregătirii sale profesionale și a experienței personale, poate corobora simptomele subiective ale pacientului cu semnele obiective obținute la examenul clinic care vor conduce la un diagnostic corect și, ulterior la un tratament eficient.

Dr.Gabriela CANSCHI

Medic primar chirurgie generală

Telefon  0731 900 270

E-mail  gcanschi@yahoo.com

 

Comentarii