În jurul unui divorţ

Care vasăzică nu este suficient că Politehnica Iaşi a avut o campanie de transferări modestă. Nu este suficient că banii au venit cu ţârâita la club şi tot cu ţârâita vin şi acum, chiar dacă primarul din umbră aşteaptă (şi) alegerile naţionale pentru a proclama unirea în cuget şi simţiri la nivelul clubului de fotbal. Nu era suficient că ne-au căzut stoperii ca nişte spice de securi loviţi, fie accidentaţi, fie (prea aspru) suspendaţi încât antrenorul a fost constrâns la improvizaţi fatale. Nu este suficient că îşi mai bagă din când în când şi onor SARS-Cov-2 coada prin Copou, ceea ce n-ar fi motiv de plânset, fiindcă virusul este obiectiv din punct de vedere microbistic (sic!), ba chiar, uitându-ne la caprele megieşe parcă-parcă ar ţine cu Iaşul. Nu este suficient că, în penuria de fundaşi centrali existentă în Copou, drăguţul de scouting ieşean a adus, pentru început, un stoper bun pentru 2021. Bun, la calicia actuală şi cu perioada de transferări expirată, nu ne puteam aştepta nici măcar la vreun Şeroni sau Piţian, dar era bine să-i avem numeric, dacă nu valoric, Şi sunt multe insuficienţe de astea, care provoacă cardiopatii, suporterilor împărţiţi şi ei, ca întotdeauna, pe căprării şi simpatii. Aveam însă şi noi, ieşenii, un crâmpei de satisfacţie. După ani întregi în care s-au perindat tot felul de plimbăreţi prin diverse funcţii, Politehnica Iaşi a redevenit a ieşenilor. Un fost căpitan şi campion naţional de juniori, cu experienţă federală la birou, cel mai bun produs al fotbalului ieşean pe banca tehnică (27/9 la naţională, pentru cine nu ştie), Daniel Pancu. E drept, cu experienţă redusă în domeniu, dar cu potenţial. Dovedit ulterior de aprecierile primite din partea jucătorilor la modul de lucru al lui Pancu. Nu în ultimul rând, căpitanul din teren, Andrei Cristea, ale cărui origini (vitale şi fotbalistice) băcăuane pălesc în faţa realizărilor de la Poli şi a ataşamentului pentru Iaşi. Există cel puţin, două produse get-beget ale Copoului care nu ajung nici la călcâiul lui Andrei la capitolul apartenenţei de Iaşi. Când totul a mers în armonie s-au realizat, pe lângă aşteptatele opinteli şi câteva surprize plăcute: victoria de la Arad, şi chiar aceea cu FCSB, dar jocul avântat, ofensiv, chiar dacă mai puţin legat deocamdată, a atras aprecieri favorabile şi nu numai din partea ieşenilor. Cât priveşte golurile primite în finaluri pe bandă rulantă în unele partide, pot fi puse pe seama amintitelor probleme din defensivă.

Ei, dar parcă tot sâmburele ăsta de bine n-avea cum să se dezvolte, dacă nu şi-ar fi băgat şi dracu' coada. Pe lângă virus. A apărut netam-nesam (sau mocnit?) un conflict între ieşenii Pancu şi Cristea. Primul a început meciul cu Viitorul fără Andrei în teren, ceea ce l-a iritat pe „decar” care aştepta să celebreze al 400-lea meci pe prima scenă naţională. Cristea s-a arătat dezamăgit, Pancu a dat nişte declaraţii, explicând excluderea jucătorului pentru meciul de azi, dar vorba poetului, nimeni nu ştie exact ceea ce a fost între ei. Nu voi încerca să caut vinovaţi în acest diferend: obişnuit, sunt de principiu că antrenorul este şeful (chiar dacă am greşit în cazul Stoican/Mihalache), dar aici este greu de spus fiindcă e vorba de simboluri îndrăgite. Ambii sunt/au fost fotbalişti, la nivel înalt, prin definiţie orgolioşi, chiar fiţoşi, chiar cu unele antecedente nu prea lăudabile. Dar problema, chiar dacă afectează echipa, este a lor şi credem că o vor rezolva, fie pentru faptul că, îndeobşte, fotbaliştii de valoare sunt nişte copii „bine-crescuţi” la propriu.

Andrei Cristea nu va juca la Voluntari. Dar mai departe? Aici ar fi bine să intervină al treilea ieşean, Ciprian Paraschiv, ca să nu se ajungă la „ori eu”, „ori el”. Una dintre calităţile unui bun manager este tactul în relaţia cu oamenii. Deşi are mult de lucru cu bisericuţele şi găşculiţele din subordine, deşi suporterii cer mereu auditul pe care l-a promis (care costă şi el ceva!) este datoria sa pentru a-i chema pe cei doi la discuţie şi a-i convinge să-şi atingă pumnii, după modelul pandemic. Aceasta va fi o piatră de încercare pentru tânărul conducător al Politehnicii şi parcă-parcă aş crede că va reuşi. Sau poate nu mai e nevoie de „arbitru”. Parodiindu-l  din nou pe Topârceanu poate auzim: „Ei, şi ştiţi aseară după ce-a stat ploaia/ ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia/ când s-a dus să-i ceară un model de şorţ?/ că Pancu şi Cristea nu mai dau divorţ”.