În octombrie vom avea secetă și temperaturi de vară

duminică, 27 septembrie 2020, 15:03
1 MIN
 În octombrie vom avea secetă și temperaturi de vară

Vremea se va menţine însorită zile în şir în luna octombrie, deşi temperaturile medii lunare vor fi mai mici cu 5 – 7 grade Celsius decât în septembrie, iar nopţile vor deveni tot mai reci, se arată în caracterizarea climatică a lunii octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Uneori, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” ce depăşesc 35 – 38 de grade Celsius chiar şi în luna octombrie, susţin meteorologii.

„Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a Soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie”, precizează specialiştii ANM.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii