Incident şocant la o biserică din Brăila. Un sicriu a ars cu defunctul în el

luni, 03 august 2020, 18:11
1 MIN
 Incident şocant la o biserică din Brăila. Un sicriu a ars cu defunctul în el

Scene de groază, noaptea trecută, în Biserica "Sfântul Constantin" din municipiul Brăila, după ce sicrul în care se afla un bărbat decedat a fost cuprins de flăcări.Grozăvia s-a produs în timpul priveghiului, după ce o lumânarea aprinsă a căzut peste cadavru şi a incendiat sicriul.

Apelul la 112 a fost făcut de rudele decedatului, care ieșiseră din berică, din cauza căldurii şi nu au văzut că lumânarea a incendiat sicriul.

"Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu la o capela din incinta cimitirului "Sfântul Constantin" din municipiul Brăila.

Din păcate, incendiul provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată a dus la incendierea sicriului în care se afla o persoană decedată.

Apelul a fost făcut de un membru al familiei persoaneii decedate. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și, datorită intervenției prompte, s-a evitat extinderea la clădirea capelei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

În incendiu, au mai ars o masă și un covor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Comentarii