Îndemn emoționant al mamei care și-a îngropat sâmbătă băiețelul ucis de tată

sâmbătă, 01 august 2020, 18:15
1 MIN
 Îndemn emoționant al mamei care și-a îngropat sâmbătă băiețelul ucis de tată

Răpusă de durere, mama băiețelului dat dispărut în data de 25 iulie și-a condus astăzi fiul pe ultimul drum. Annamaria Takacs a postat un mesaj cutremurător pe rețelele de socializare, emoționându-i atât pe apropiații ei, cât și pe internauți.

Femeia a mărturisit că acesta a fost cel mai dureros moment din viața ei. Nu se gândea niciodată că va ajunge să își înmormânteze propriul copil. În același timp, Annamaria a ținut să le mulțumească celor care i-au fost alături și au susținut-o din punct de vedere moral.

„Azi am trecut peste cel mai dureros moment din viață. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine prin fapte sau gânduri. Am simțit tot timpul că sunt ajutată, sunt îngeri și pe pământ, datorită lor o să reușesc să continui”, a scris Annamaria Takacs pe contul ei de Facebook.

Totodată, mama băiețelului de 8 ani ucis de tată le-a transmis tuturor să aibă grijă de ei. Femeia i-a îndemnat pe cei care vor să-i aducă un omagiu micuțului să doneze la orice asociație caritabilă pentru copiii proveniți din categoriile vulnerabile.

”Vă iubesc pe toți, Dumnezeu este cu noi! Aveți grijă de voi! Cei care simt că doresc să aducă un ultim omagiu în memoria lui Gyurika, pot să o facă donând la orice asociație caritabilă pentru copii”, a mai spus femeia.

Aflați amănunte de pe b1.ro.

Comentarii