Întâmplări de la noi, din UE

luni, 13 mai 2019, 01:50
1 MIN
 Întâmplări de la noi, din UE

A fost o săptămână "interesantă", nu-i aşa? Încă una. Doamne, ce-mi mai doresc să intre odată România pe un făgaş al normalităţii fireşti, când problema nu-i ce să aleg ca subiect de comentariu, ci să nu prea ştiu despre ce să scriu!

Da, al normalităţii fireşti, căci noi avem de doi ani şi jumătate ca normalitate o luptă crâncenă dusă de-o şleahtă de profitori ai tranziţiei urmăriţi penal ori potenţiali urmăriţi penal împotriva statului de drept, strict din dorinţa de a-şi securiza libertatea personală şi avuţia obţinută din furt calificat cu acte-n regulă şi legea modificată "genetic" în mână, pe de-o parte, şi pe de altă parte câteva instituţii ale statului rămase-n picioare şi societatea civilă opunându-se din răsputeri taman şleahtei mai sus pomenite. Moment pentru un clip publicitar:

Publicitate angajată de la noi, din UE

Cine are televizor, precis a remarcat clipul pentru Elit. Iată-i textul (citez din memorie):

– Brainstorming! (Se adună angajaţii)

– Am fost la un schimb de experienţă cu colegii englezi. Ce credeţi că pun englezii în cârnaţi?

– Carne?, întreabă cineva.

– Pesmet!

– Pesmet? se miră altcineva.

– Păi, vedeţi, de aia-i dau afară de la noi, din UE!, comentează un al treilea angajat.

Summitul de la Sibiu şi "summitul de la Iaşi" (vorba Veoricăi de la Videle)

Joia trecută, Ziua Europei, care a adus la Sibiu toţi şefii de stat şi premierii reprezentanţi ai ţărilor lor în Consiliul European, a fost o zi pe cât de plină, pe tot atât de lămuritoare pentru cine are ochi să vadă, urechi să audă şi minte să gândească:

– la Sibiu s-a văzut România europeană, cea în rând cu lumea şi cu ţările Uniunii;

– la Iaşi s-a văzut România eurasiatică, cu lideri frustaţi şi agresivi până dincolo de limitele legii (prin minciuni sfruntate şi incitare la ură, de pildă) pe scenă şi cu oameni sărmani aduşi cu arcanul la mascarada de "mega"-miting în Piaţa Unirii, urmărind apatici discursurile aripii Dragnea ai PSD-ului.

Senzaţia mea, în timpul discursului liderului PSD: cel puţin jumătate din cei (aduşi) în Piaţa Unirii ori nu vor vota deloc, ori nu vor vota cu PSD. Dragnea a vorbit, practic, în gol. Piaţa a fost aproape inertă.

Responsabilitate

În dosarul "Restul e părere" al Dilemei vechi nr. 792 am dat peste următorul citat din romanul "Mândrie şi prejudecată" al marii romanciere engleze Jane Austen (1775-1817): "Celor care nu-şi schimbă niciodată părerea le revine responsabilitatea de a judeca corect de prima dată."

Poate părea doar o remarcă fain formulată, dar mie unuia mi se pare mai mult decât atât: ce mă frapează cumva e ideea de responsabilitate în context. "Responsabilitatea de a judeca corect." Campanie electorală fiind, dedic citatul tuturor politicienilor care deschid gura în contextul acesteia.

"Hoţii! Hoţii!"

Sâmbătă, am ieşit la o plimbare foto până-n Piaţa Unirii, la mitingul electoral al PNL-ului unde urma să apară şi Klaus Iohannis. Şi pe la vreo şase, Iohannis a venit pe jos dinspre Bulevardul Ştefan cel Mare. Evident, cât ai zice peşte a fost înconjurat de reporteri, de fotografi etc. În momentul în care am vrut să fac şi eu o poză cu el, am primit un brânci şi n-am mai apucat să fac decât una din semi-profil.

De cum l-au văzut pe Iohannis, două femei înfierbântate s-au îmbulzit spre alaiul lui şi au început să ţipe "Hoţii! Hoţii!". Ulterior, cele două pensionare au fost luate la întrebări de doi-trei bărbaţi. Citez din memorie:

– Aţi greşit mitingul! Mitingul vostru a fost joi!, le-a zis unul.

– Care "hoţii"?, a întrebat altul.

– Păi, Iohannis! N-a furat el şapte case?

(Oare Dragnea, când vorbeşte public de "casele furate" ale lui Iohannis nu comite o infracţiune?)

– Cine conduce ţara, doamnă?

– Păi, Iohannis!

– Nu, doamnă, PSD conduce ţara, PSD guvernează!

– Aveţi copii?, e întrebată pensionara mai agresivă.

– Da, am.

– Şi unde sunt?

– Plecaţi la muncă…

– Şi din cauza cui au plecat?

– Păi, din cauza lui Iohannis!

– Nu, doamnă, au plecat din cauza guvernării PSD!

– Toţi îs hoţi!, zice altcineva.

– Acum aveţi dreptate!, concede una dintre cele două.

Mda. Asta vor manipulatorii de profesie să-i facă să creadă pe români: că toţi politicienii-s o apă şi-un pământ. Că toţi fură. Aşa că…

Mda. Am putut vedea pe viu rezultatul spălării pe creier operată zi de zi de ani de zile de alde Latrina 3&Co.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii