Laptele viselor – Bienala de artă de la Veneţia 2022

Intitulată The Milk of Dreams (Laptele Viselor), bienala este curatoriată de Cecilia Alemani, prima italiancă (e drept, stabilită în New York) care primeşte această oportunitate. The Milk of Dreams (orig.: Leche del sueño) este numele unei cărţi pentru copii a artistei suprarealiste Leonora Carrington, scrisă în anii ‘50 şi publicată pentru prima dată în 2012, în care lumea este reînchipuită, schimbată, reconfigurată constant prin intermediul imaginaţiei, dar care ridică semne de întrebare despre sine şi structurile unei identităţi stabile.

În urma conversaţiilor cu artiştii cărora le-a propus să facă parte din expoziţie, Cecilia Alemani a configurat trei teme principale: reprezentarea corpurilor şi metamorfozele lor, relaţia dintre indivizi şi tehnologie, respectiv legătura dintre corpuri şi Pământ. În toiul discuţiei despre postumanism şi provocările modului în care ne imaginăm fiinţa umană, curatoarea a avut grijă să aleagă lucrări în care graniţele dintre corp (muntant, hibrid, fragmentat sau transfigurat) şi obiect au fost transformate. O temă recurentă în selecţie este influenţa tehnologiei asupra fiinţei umane, fie că e vorba de repararea şi îmbunătăţirea ei constantă, fie că atinge preocupările legate de pericolul inteligenţei artificiale scăpate de sub control. Alţi artişti prefigurează sfârşitul antropocentrismului (lumii care pune fiinţa umană pe primul loc) şi propun o comuniune între organic şi anorganic, precum şi cu fiinţele non-umane şi planeta, în speranţa unei „re-vrăjiri a lumii” (re-enchantment of the world).

Sandra Mujinga

Într-o încercare de a diminua rolul masculin, central până acum în istoria artei, din cei peste 200 de artişti selectaţi de Alemani marea lor majoritate sunt femei, trans sau non-binari, provenind din 58 de ţări. Lucrările lor sunt împărţite în cele două locaţii tradiţionale ale bienale: pavilionul central din Giardini şi prima parte a uriaşului spaţiu pus la dispoziţie de fosta fabrică de armament, Arsenale. Expoziţia este punctată de 5 spaţii marcate inclusiv prin culoare, adevărate capsule ale timpului care, în ciuda dorinţei de a crea un dialog între diverse generaţii de artişti şi temele comune abordate, prin modul de prezentare şi includerea a numeroase lucrări istorice, duc cu gândul la un demers mai degrabă muzeologic decât contemporan. Acest aspect face destul de abruptă trecerea spre celelalte zone şi, poate şi din această cauză, părerile celor mai mulţi specialişti cu care am discutat sau care au scris despre bienală converg spre o comparaţie defavorabilă între expoziţia centrală actuală şi cele din ediţii anterioare.

Simone Leigh

Merită menţionată o foarte puternică prezenţă românească: Andra Ursuţa şi Alexandra Pirici beneficiază de spaţii importante în pavilionul central din Giardini. Andra Ursuţa, care a avut lucrări şi la ediţia din 2019, revine cu o serie de sculpturi pe cât de seducătoare pe atât de tulburătoare, unele dintre ele realizate după mulaje ale propriului corp. Situate în a doua încăpere de la intrarea în pavilion, lucrările româncei stabilite în New York şi reprezentate de David Zwirner, unul dintre cei mai puternici galerişti din lume, s-au bucurat de un succes constant, fiind în centrul atenţiei vizitatorilor şi menţionate în recenziile de specialitate.

Andra Ursuța

Andra Ursuța

Alexandra Pirici, cealaltă artistă (cu o importantă practică în dans şi coreografie) din România prezentă în expoziţie, are un proiect asemănător cu cel care a făcut ca toată lumea artei să vorbească despre Pavilionul României de la bienala din 2013 („O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia”). Intitulat Encyclopedia of Relations (Enciclopedia relaţiilor), lucrarea presupune interacţiuni între o serie de performeri care se mişcă, dansează sau cântă pentru a forma sculpturi vii, în moduri care pot fi combinate şi reconfigurate la infinit. 

Alexandra Pirici

Într-o încercare de a diminua felul în care piaţa de artă profită de prezenţa artiştilor selectaţi în expoziţia principală, organizatorii au decis anul acesta să elimine de pe etichetele lucrărilor numele galeriilor care au contribuit cu bani la realizarea lor. Totuşi, cine e interesat poate găsi numele acestora online, iar cele mai importante galerii au avut grijă să organizeze expoziţii cu artiştii reprezentaţi în diverse palazzo-uri din Veneţia, pentru a monetiza atenţia de care se bucură aceştia în rândul colecţionarilor şi directorilor de instituţii prin includerea lor în bienală. 

Barbara Kruger

(Săptămâna viitoare urmează partea a doua a relatării, despre pavilioanele naţionale)

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi