Liberalii ieşeni pun la îndoială construirea SRU la Moara de Vânt

sâmbătă, 15 decembrie 2018, 02:57
4 MIN
 Liberalii ieşeni pun la îndoială construirea SRU la Moara de Vânt

Deputatul Marius Bodea l-a acuzat pe primar că se pregăteşte să împrumute 38 de milioane de euro „pe spatele ieşenilor, pentru a ferici samsarii imobiliari din zona respectivă“. Ce îi răspunde Mihai Chirica?

Posibilitatea contractării unui credit pentru amenajarea căilor de acces necesare Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) din Moara de Vânt, anunţată săptămâna trecută de primarul Mihai Chirica, a fost aspru criticată de liderul liberalilor din municipiul Iaşi, Marius Bodea. Şeful administraţiei ie­şene a spus că valoarea creditului ar fi de 38 de milioane de euro, dar că o decizie în a­cest sens încă nu a fost luată. „Dacă fi­nanţarea europeană va permite, o să ne recuperăm banii. Dacă nu, o să rămână contribuţia municipiului Iaşi la acest obiectiv“, a revenit el ulterior.

„Orgoliul ma­ladiv al primarului Mihai Chirica a vrut neapărat ca SRU să fie în Moara de Vânt pentru a servi interesele dezvoltatorilor/samsarilor imobiliari apropiaţi lui care au operat în acea zonă, lucru care ne va costa aproximativ 70 de milioane de euro pe noi, ieşenii“, a spus Marius Bodea.

Diferenţa de la 38 la 70 de milioane va fi folosită pentru racordarea la utilităţile publice – lucrări care n-ar fi fost necesare, spu­ne liderul liberal ieşean, dacă amplasamentul spitalului ar fi fost fixat la Valea Ur­sului, în Miroslava, lângă şoseaua de centură. „Mă tem că acest proiect va fi, în cele din urmă, un eşec“, a mai afirmat Bodea, folosind adjectivul „calic“ şi pentru Primă­rie, şi pentru Guvern, şi pentru Ministerul Sănătăţii.

Deputatul a reamintit dezavantajele zonei Moara de Vânt faţă de varianta susţinută de liberali, Valea Ursului: apropi­erea de Aeroport (zgomotul avioanelor), traficul infernal din oraş.

Liderul liberal a comparat şi costurile SRU: cel din Iaşi e mai scump cu 170 de milioane de euro decât cel din Cluj, a susţinut el. Pe lângă cele 70 de milioane invocate, suta de mi­lioane provine din declaraţiile ministrului Sănătăţii, care a declarat luna trecută, la Cluj, că spitalul de acolo va costa 377 de milioane. Cel de la Iaşi a fost evaluat la 470 de milioane de euro, cost majorat din cauza necesităţii stabilizării versantului şi a fun­dării corespunzătoare a construcţiei.

În ca­pitala Transilvaniei, proiectul ar urma să fie realizat la Floreşti, cea mai bogată comună din ţară şi deţinătoarea celor mai multe in­vestiţii făcute în zona Clujului. Bodea a în­trebat de ce, acolo, racordările la utilităţi le va suporta Ministerul Sănătăţii, acelaşi be­neficiar al proiectului, ca şi la Iaşi, în timp ce, la noi, Primăria îşi asumă aceste cheltuieli „pe spatele ieşenilor, pentru fericirea samsarilor imobiliari din zonă“.

Liderul PNL a cerut ca aceste credite să fie lăsate la urmă, numai după ce va fi semnat contractul de finanţare, adăugând că nu e prea târ­ziu ca amplasamentul să fie mutat la Valea Ursului. „Ne interesează să fie construit SRU, dar să nu ne îndatoreze“, a conchis Marius Bodea, invocând un „prejudiciu“ la bugetul Iaşului.

„Mândrie locală“ pentru cel mai avansat proiect de spital

În replică, primarul Mihai Chirica a amintit că, în 2016, consilierii locali au aprobat o decizie a experţilor Ministerului Să­nătăţii şi ai Băncii Europene de Inves­tiţii, respectiv Moara de Vânt, şi nu Valea Ur­su­lui sau zona ERA.

„Să ataci un pro­iect adus la nivelul studiului de fezabilitate şi al depunerii în vederea obţinerii fi­nanţării europene este absolut incalificabil, josnic, aproape criminal! Pentru ieşe­nii respon­sabili este un motiv de mândrie locală faptul că Iaşul are cel mai avansat proiect dintre cele trei spitale regionale din ţară, nicidecum un pretext de dispută sterilă, de comparaţii fără rost şi de speculaţii nefondate“, a declarat primarul Ia­şului.

„În loc să sprijinim cu toţii acest proiect vital, suntem nevoiţi să ascultăm delirul lui Ma­rius Bodea, acest Darius Vâlcov PNL-ist, care tinde să devină la fel de toxic pentru Iaşi cum e cel de la Bucureşti la nivel naţional“, a răbufnit Mihai Chirica.

Comentarii