Locurile de aleşi ai partidoiului se împart deja? Cine-s fericiţii

miercuri, 10 octombrie 2018, 01:50
2 MIN
 Locurile de aleşi ai partidoiului se împart deja? Cine-s fericiţii

Negocierile dure de culise pentru alegerea şefilor de filiale ieşene municipală (încheiate deja) şi judeţeană (ce va să vie) cică s-ar fi încheiat la partidoi cu două locuri de parlamentari scoase pe jumate din competiţia pentru anul viitor, an preelectoral. 

Păsăricile cele rele dar bine informate care-şi au cuibuşorul de nebunii sub streaşina crâşmei unde beau seara adesea băieţii din eşaloanele superioare ale filialei zic că răzgândirea madamei cu Camelii de la depunerea candidaturii, la alegerile recente pentru şefia filialei pe municipiu, ar avea legătură, zice-se, cu o promisiune fermă făcută de noul şef ales, junele Ostaficiuc, în privinţa garantării unui loc în zona eligibilă, pe listele de la parlamentarele din 2020.

Urmează alegerile pentru filiala judeţeană, unde cică aceeaşi schemă ar urma să se aplice şi pentru retragerea candidatului anunţat Cîtea, pentru care nea Măricel va garanta un loc în zona eligibilă, pe aceleaşi liste, ca să scape acuma de bătaie de cap. Iar dacă mai punem şi procentul la care bălteşte acum partidoiul în sondaje, 20-25%, jalea e şi mai mare. Să mai pomenim şi de o posibilă impunere a parlamentului unicameral cu 300 de aleşi? Nu mai facem calcule, că descurajăm tinerele speranţe…

Încă un şut în fund pentru Dodorel. Ieşeanul tot nu vine acasă: încasează şi tace

Nu ştim dacă aţi urmărit în ultimele zile prestaţia publică a ieşeanului Dodorel, dar, pentru cunoscători, personagiul ăsta cu care unii se împăunau că ar reprezenta 'telectualitatea ieşeană în gubernia de la Bucureşti, la numire, pare acum tot mai mult o cârpă cu care Drac Nea şterge penalii pe bombeu, pentru luciu.

Dacă vă mai amintiţi, şeful de partidoi a fost întrebat cum se înţelege cu Dodorel, după întâlnirea pe care acesta a avut-o la finele săptămânii trecute cu acesta şi cu Moliceanu în legătură cu ordonanţa pentru amnistie, Daddy a răspuns scurt şi arogant: „Eu îl rog, iar el ascultă“. Întrebat alaltăieri ce o fi vrut să spună jupânul despre el, Dodorel s-a comportat chiar ca o slugă umilită, ce nu are variante de a replica: „Depinde ce sens le daţi. De regulă, sunteţi tentaţi să daţi sensul negativ. A asculta are multe semnificaţii“. Băi, Dodorele, băi, hai acas' odată, că ne-am săturat până şi noi de-aicea, de la 400 de kilometri, de asemenea tratament pentru dureri de şale!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

Comentarii