Lovitură de autostradă la Transporturi. Şova de la Bacău vrea drum rapid din faţa porţii!

sâmbătă, 08 decembrie 2018, 02:50
3 MIN
 Lovitură de autostradă la Transporturi. Şova de la Bacău vrea drum rapid din faţa porţii!

O şedinţă de lucru cu ministrul şi cu şeful CNAIR a încercat să şteargă Autostrada Unirii de pe hartă şi să pună şoseaua Bacău-Braşov în locul A8, în lista de priorităţi.

O şedinţă de lucru care s-a ţinut la Ministerul Transporturilor a stârnit indignarea asociaţiilor pro-autostradă. Reuniunea, la care au participat ministrul demisionar Lucian Şova şi preşedintele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, „a avut un singur scop, foarte prost mascat: să scoată Autostrada Iaşi-Tg. Mureş de pe lista de priorităţi”, a anunţat Adrian Covăsnianu, reprezentantul Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă”, care a participat oficial ca observator. Subiectul a fost „analiza” comandată în primăvară de Ministerul Transporturilor referitoare la cea mai „economică” traversare a Carpaţilor din Moldova în Transilvania – „o diversiune destul de străvezie”, după cum a descris-o Adrian Covăsnianu. El aminteşte că Master Planul de Transport al României, adoptat în 2016, a fost realizat după studii şi analize care au durat câţiva ani, stabilind ca prioritare rutele cele mai eficiente pentru dezvoltare, respectiv traseele A7 şi A8. „Braşovul este o mare păcăleală chiar şi pentru băcăuani”, a mai spus reprezentantul MVA, referindu-se la proiectul autostrăzii A13, care „duce nicăieri şi leagă de nimic”. Cele două proiecte nu sunt concurente şi nu se canibalizează, a adăugat el.

„Interese ascunse ale unei găşti pesediste”

Concluziile întâlnirii desfăşurate joi la Ministerul Transporturilor au fost, printre altele, că A8 nu mai este o prioritate în Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, ci în 2021-2027, când ar fi o „alternativă de conectivitate” la A13 Bacău-Braşov. În schimb, A13 e trecută ca prioritate în locul A8 Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş.

Reprezentanţii asociaţiilor avertizează că, în faţa acestei „operaţiuni sprijinite de interesele ascunse ale unei găşti pesediste de a modifica priorităţile din Master Planul de Transport”, vor anunţa Banca Europeană de Investiţii că instituţia este folosită pentru jocurile unui grup politic şi că sunt utilizate informaţii false în rapoarte oficiale („analiza” menţionată). Mai mult, cele două asociaţii se pregătesc să conteste în instanţă „orice încercare de amânare, de nepunere în practicã a legii pentru A8”.

Numărătoarea inversă

Amintim că reprezentanţii politici ai regimului de la Bucureşti au promis încă de la sfârşitul anului trecut, rând pe rând, că licitaţiile pentru documentaţia (proiectul) autostrăzii A8 vor fi lansate la începutul lui 2018, în a doua jumătate a lui 2018, în jurul datei de 20 noiembrie, ajungându-se acum cu termenul la sfârşitul anului în curs/ începutul lui 2019.

„Au mâncat un an ciuperci despre Centenar, dar nu au făcut nimic pentru ţara asta şi oamenii ei”, a descris situaţia Dorin Dobrincu, vicepreşedintele MVA. Cătălin Urtoi, vicelider la „Împreună pentru A8”, a menţionat că mai sunt trei săptămâni până când Guvernul trebuie să lanseze licitaţiile pentru realizarea studiilor de fezabilitate pe cele trei segmente ale A8, aşa cum se precizeză în Legea „Autostrăzii Unirii”. „Dacă nu se va respecta legea, vom scoate toată Moldova în stradă!”, a avertizat el. 

Comentarii