Lunea Sfântului Duh. Conceptul care îi separă pe ortodocși de catolici

luni, 17 iunie 2019, 02:00
4 MIN
 Lunea Sfântului Duh. Conceptul care îi separă pe ortodocși de catolici

Aceasta este considerată o prelungire a sărbătorii Cincizecimii, sau a Rusaliilor. Diferenţele dogmatice între ortodocşi şi catolici au legătură cu raportarea la Sfântul Duh, unul dintre motivele Marii Schisme. Ce este, în fapt, acesta?

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Lunea Sfântului Duh, o sărbătoare închinată uneia dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Sărbătoarea poate fi considerată o prelungire a sărbătorii Cincizecimii sau a Rusaliilor, care a fost celebrată de către creştinii ortodocşi ieri, pe 16 iunie.

În tradiţia populară, astăzi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi se crede că nerespectarea acestui obicei îţi poate aduce necazuri peste an. De asemenea, se crede că este o formă de jignire dacă astăzi înoţi sau speli, „rusaliile“ sau zânele apelor continuându-şi sărbătoarea şi astăzi.

Tot tradiţia populară menţionează faptul că, după duminica Rusaliilor, timp de nouă zile, nu este bine să culegi plante medicinale, nici nu trebuie să te urci în copaci, să urci pe locuri înalte sau să călătoreşti foarte departe de casă. De asemenea, zânele „rusalii“ se vor înfuria şi te vor pedepsi dacă lucrezi astăzi.

Diferenţele dogmatice între ortodocşi şi catolici

Sărbătoarea de astăzi, închinată Sfântului Duh, este considerată a fi una foarte importantă, iar creştinii ar trebui să pună semnul egalităţii între aceasta şi sărbătorile închinate Mântuitorului. Mai exact, Sfântul Duh este una dintre persoanele Sfintei Treimi, egală cu Tatăl şi cu Fiul. Dumnezeu, conform dogmaticii ortodoxe, este o singură Fiinţă, întreită în Persoane, fiecare Persoană fiind Dumnezeu adevărat, însă fiecare având caracteristicile Sale.

Modalitatea în care se raportează creştinii ortodocşi la Sfântul Duh este una dintre principalele diferenţe dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică de pildă. Această diferenţă este menţionată şi de cele patru „puncte florentine“, puncte care numesc diferenţele teologice majore dintre ortodocşi şi catolici. La Sinodul II ecumenic, ţinut în anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedoniu, care afirma că Sfântul Duh este o „creatură“, adică subordonată Tatălui şi Fiului. Astfel, la acest sinod s-a hotărât să se menţioneze în Crez că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi „este împreună cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit“.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre catolici şi ortodocşi, credinţa despre Sfântul Duh este unul dintre motivele Marii Schisme. Astfel, Biserica Catolică a adăugat la Crez faptul că Sfântul Duh purcede şi de la Fiul, nu doar de la Tatăl. Acest adaos, numit „Adaosul Filioque“, este considerat de ortodocşi o erezie antitrinitară, care dezechilibrează relaţiile dintre persoanele Sfintei Treimi. Mai exact, deşi Biserica catolică nu afirmă că Sfântul Duh este doar o „creatură“, aşa cum afirma Macedoniu, stabileşte totuşi o relaţie de subordonare faţă de Fiul şi Tatăl.

Dogma Sfintei Treimi

În ceea ce priveşte dogma Sfintei Treimi, aceasta este o te­matică foarte des dezbătută de te­ologii ortodocşi, care însă afirmă că nu poate fi pe deplin înţeleasă niciodată. Cunoscutul teolog Dumitru Stăniloae afirmă în prefaţa cărţii „Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea“ faptul că „Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică însă toate, sau fără de care nu se poate explica nimic. De aceea, deşi e suprema taină, este întrucâtva inteligibilă, conformă până la un loc unei logici“.

În decursul timpului, nenumăraţi teologi au încercat să explice logic această dogmă şi să ne ofere exemple pe care să le raţionalizăm. Sfântul Ierarh Spiridon, de pildă, este prezentat în iconografie ţinând în mână o cărămidă, care descoperă într-o oarecare măsură dogma Sfintei Treimi. Această reprezentare aminteşte de minunea săvârşită de sfânt în timpul Sinodului I Ecumenic de la Niceea. Încercând să-i convingă pe Arie şi pe filozoful Evloghie cu privire la Sfânta Treime, Sfântul Spiridon ar fi luat o cărămidă pe care, ţinând-o în mâna stângă, a binecuvântat-o în numele Sfintei Treimi. Se spune că, mai apoi, din cărămidă s-ar fi înălţat focul, apa a curs pe jos, iar în mână ar fi rămas doar lutul. Mai exact, această reprezentare arată cum Dumnezeu poate fi unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, fiecare având anumite caracteristici. Chiar şi aşa, teologii susţin că nici această reprezentare nu cuprinde pe deplin dogma Sfintei Treimi.

Comentarii