Macron: Retragerea Marii Britanii din UE trebuie să ne facă să reflectăm

vineri, 31 ianuarie 2020, 20:40
1 MIN
 Macron: Retragerea Marii Britanii din UE trebuie să ne facă să reflectăm

Plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană, care are loc formal la miezul nopţii, este un "şoc" şi "un semnal de alarmă istoric pentru întreaga Europă", a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, cu câteva ore înainte de Brexit.

Potrivit lui Macron, retragerea Marii Britanii din UE "trebuie să ne facă să reflectăm". "Acest Brexit este posibil (…) pentru că nu am schimbat suficient Europa noastră", a spus preşedintele francez, într-o declaraţie înregistrată.

El a menţionat pe de altă parte că, deşi Franţa doreşte o relaţie strânsă după Brexit cu Regatul Unit, acesta din urmă nu se poate aştepta să fie tratat la fel ca atunci când făcea parte din UE.

"Nu poţi fi şi înăuntru, şi afară. Britanicii au ales să plece din UE. Nu vor mai avea aceleaşi obligaţii, deci nu vor mai avea aceleaşi drepturi", a punctat Macron.

Comentarii