Mai mult de jumătate dintre elevii din România au dispărut din şcoală în 8 ani

sâmbătă, 14 august 2021, 19:00
1 MIN
 Mai mult de jumătate dintre elevii din România au dispărut din şcoală în 8 ani

Numărul elevilor care s-au pierdut pe drum între clasa I şi clasa a VIII-a este mai mare decât al celor care au luat media peste 5 la examenul de Evaluare Naţională. La examenul de Evaluare naţională, din cei 123.122 de candidaţi prezenţi, un număr de 94.629 candidaţi (76,9%) au obţinut media mai mare sau egală cu 5, potrivit Ministerului Educaţiei. 

Procentul este parţial adevărat. Peste jumătate dintre elevii care ar fi trebuit să ajungă să susţină examenul de evaluare naţională s-au pierdut în cei 8 ani de şcoală.

Calculele pe care Newsweek România le-a realizat plecând de la cifrele Institutului Naţional de Statistică arată că, în anul 2013, existau un număr de 215.703 copii care avea vârsta de 7 ani. 

Opt ani mai târziu (în 2021), ei ar fi trebuit să susţină examenul de Evaluare Naţională. S-au înscris la acest examen puţin peste 131.000 de elevi, dar s-au prezentat 93% dintre aceştia.

În final, din cei 215.703 de copii care ar fi trebuit să intre în clasa I în 2013, au ajuns să obţină media 5 la examenul de evaluare naţională 94.629 de elevi. 

Cititi materialul integral pe newsweek.ro

 

Comentarii