De Business

Punem punctul pe știi

Mai mult de jumătate dintre pensionarii ieşeni primesc ajutorul pe luna ianuarie

Acesta este acordat persoanelor care au o pensie mai mică sau egală cu 1.600 de lei.

joi, 06 ianuarie 2022, 02:50
2 MIN
 Mai mult de jumătate dintre pensionarii ieşeni primesc ajutorul pe luna ianuarie

Mai mult de jumătate din numărul total de pensionari ieşeni din sistemul public de pensii va primi „a 13-a pensie” luna aceasta, astfel încât toţi cei care au pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei să obţină un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022, conform ordonanţei de urgenţă aprobată la sfârşitul anului trecut de Guvernul României. 

Potrivit datelor transmise de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Iaşi la solicitarea „Ziarului de Iaşi”, din totalul de 162.732 de pensionari din judeţul Iaşi înregistraţi în sistem la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut (conform datelor centralizate de către Casa Naţională de Pensii Publice – CNPP), 85.536 de persoane se încadrează în categoria beneficiarilor ajutorului financiar în luna ianuarie 2022. Dintre aceştia, 85.022 sunt pensionari ai sistemului public, iar 514 beneficiari de drepturi prevăzute de legile speciale.

Cei mai mulţi pensionari din judeţul Iaşi care vor primi bani în plus la pensie în prima lună din an au venituri mai mici sau egale cu 1.000 de lei pe lună, reiese din analiza datelor CJP Iaşi. Măsura este menită să vină în sprijinul celor care fac parte din categorii de persoane vulnerabile, ca sprijin excepţional în perioada de iarnă, ajutorul financiar fiind acordat diferenţiat: 1.200 de lei pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei, respectiv ca diferenţă între nivelul de 2.200 de lei şi nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii şi beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 de lei inclusiv.

Raportat la nivelul judeţului Iaşi, din cei 85.536 de pensionari care vor obţine o pensie de 2.200 de lei în această lună, 47.507 au venituri mai mici sau egale cu 1.000 de lei, astfel că vor beneficia de ajutor financiar în cuantum de 1.200 de lei, iar 38.029 au venituri cuprinse între 1.001 – 1.600 de lei inclusiv, drept urmare vor beneficia de ajutor financiar ca diferenţă între 2.200 de lei şi nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din alte drepturi prevăzute de acte normative cu caracter special. Astfel, spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 de lei se acordă un ajutor financiar de 1.199 de lei, în timp ce pentru o pensie de 1.002 de lei ajutorul va fi de 1.198 de lei, suma acordată scăzând pe măsură ce pensia este mai mare.

Guvernul a aprobat la finele anului trecut şi majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 ianuarie 2022, iar a indemnizaţiei sociale pentru pensionari, cunoscută şi sub numele de pensie minimă garantată, cu 25%. Astfel, valoarea punctului de pensie creşte de la 1.442 de lei la 1.586 de lei, iar indemnizaţia socială de la 800 de lei la 1.000 de lei. Pensia medie de asigurări sociale de stat ajunsese în luna decembrie a anului 2021 la 1.536 de lei în judeţul Iaşi, iar pensia medie din fostul sistem de pensii al agricultorilor la 643 de lei, conform datelor CNPP, consultate de „Ziarul de Iaşi”. 

 

 

Comentarii