Mama şi-a reclamat fiul minor: a cerut să stea la minim 50 m distanţă de ea. Judecătorii au aprobat cererea

luni, 16 ianuarie 2023, 02:50
2 MIN
 Mama şi-a reclamat fiul minor: a cerut să stea la minim 50 m distanţă de ea. Judecătorii au aprobat cererea

O ieşeancă din Hălceni şi-a reclamat propriul fiu, pentru că se îmbată, face scandal şi o bate. Cazul, des întâlnit pe mesele judecătorilor, le-a dat acestora dureri de cap: tânărul e minor.

 

Femeia din comuna Şipote s-a plâns Judecătoriei Hârlău de Bobotează, cerând ca fiul său să fie evacuat din locuinţa comună şi să fie obligat să păstreze o distanţă de minim 50 de metri de ea şi de casă. Conform precizărilor femeii, cu o zi înainte fiul, băut, o agresase fizic. Nu era de altfel pentru prima oară, membrii familiei consumând des alcool, fond pe care scandalurile erau frecvente.

O adresă a poliţiei Şipote atesta că tânărul fusese sancţionat contravenţional de cinci ori pe parcursul anului trecut pentru scandalurile provocate acasă, reclamat fiind de ambii părinţi. Pe numele băiatului fuseseră deschise două dosare penale. În faţa magistraţilor, fratele tânărului a afirmat că, dimpotrivă, mama ar fi cea agresivă, pârâtul bând uneori, doar că rar, de sărbători. Declaraţia sa a fost însă respinsă de judecători, ca subiectivă.

Decizia magistraţilor s-a bazat pe constatările poliţiştilor. „Din probele administrate rezultă, fără urmă de dubiu, că în cadrul familiei care face obiectul prezentului dosar există acte de violenţă şi o atmosferă tensionată determinată de comportamentul pârâtului. Astfel, pe fondul consumului de alcool, pârâtul devine agresiv verbal, dar şi fizic cu reclamanta, adresându-i acesteia cuvinte jignitoare şi exercitând asupra sa şi acte de violenţă fizică”, au reţinut judecătorii. Ei au luat totuşi în considerare vârsta de doar 17 ani a tânărului şi au dispus emiterea unui ordin de protecţie pe durata minimă, de o lună. În acest interval, tânărul va trebui să urmeze şi şedinţe de consiliere psihologică, acestea urmând să fie asigurate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. 

 

 

Comentarii