Mărieş, pe urmele antrenorului

miercuri, 15 decembrie 2021, 02:43
2 MIN
 Mărieş, pe urmele antrenorului

 

 

Mijlocaşul Politehnicii a accepta reducerea salariului , după exemplul lui Costel Enache

Recent, v-am informat despre faptul că antrenorul principal al Politehnicii Iaşi, Costel Enache, a cerut conducerii clubului să-i fie redus salariul. Tehnicianul va câştiga astfel în viitor 3 000 de euro net pe lună, cu 500 de euro mai puţin decât avea dreptul, conform contractului încheiat în vară, pe o perioadă de un an.

Gestul tehnicianului a avut efecte şi în vestiarul pe care îl conduce. Alexandru Mărieş a fost de acord să i se reducă salariul lunar, de la 1 300 de euro la 1 000 de euro, sumte nete. Reamintim, Mărieş fusese pus iniţial pe lista neagră, însă, cum el mai jucase în acest sezon la CSU Craiova II, plecarea lui din Copou a devenit imposibilă. Asta pentru că un jucător nu are voie să evolueze într-un sezon la mai mult de două echipe. Or, revenirea în iarnă în Oltenia, club care îl împrumutase în vară pe un an la Iaşi, ar presupune ca jucătorul să joace în sezonul de primăvară doar la Liga a III-a, la echipa a doua a Craiovei, redirecţionarea spre altă grupare fiind inutilă în condiţiile în care Mărieş nu ar avea drept de joc. Şi cum fotbalistul îndeplineşte criteriul de vârstă născut în 2001, el va fi păstrat ca soluţie de avarie în cazul în care Francisc Cristea sau Alexandru Aftanache nu vor putea evolua sau nu vor fi în formă.

În privinţa celorlalţi doi jucători la care Poli vrea să renunţe, Marian Târşa şi Alexandru Zaharia, nu au apărut noutăţi, ei neavând oferte de la alte cluburi. Reamintim, până acum Politehnica a încheiat conturile cu Brayhan Torres, Laurenţiu Popescu, Ovidiu Marius Mihalache, Jean Deretti şi Andrei Istrate.

În această săptămână sunt aşteptate răspunsurile lui Alexandru Stan, Marian Stoenac şi Cristi Puşcaş la solicitările clubului de reducere a retribuţiilor. Acum, cei trei au rămas cei mai bine plătiţi jucător ai echipei, cu 3 500 de euro net (în cazul primului) şi 3 000 de euro în mână. Retribuţii uriaşe pentru o echipă clasată pe locul XII în Liga a II-a, cu un singur punct în faţa barajului de retrogradare.

 

 

 

Comentarii