Mic şi atârnat!

Repere toponimice de natură să reamintească plenar prezentului unele dintre aspectele devenirii României ca stat modern: provincia dunăreană a devenit parte a Regatului tocmai după recunoaşterea Independenţei şi cedarea sudului Basarabiei către Imperiul ţarist, în urma Congresului de la Berlin din 1878. Aşadar, de aici evocativa Neatârnare a noastră, printre destui turci şi tătari din zonă!

► Replici, fireşte, tot nume aniversative, sunt Independenţa din judeţul Galaţi (localitate fomată "prin împroprietărirea din 1879 a 261 de «însurăţei» din judeţul Covurlui pe moşia satului Măxineni…"; /ro.wikipedia.org/), a celei la fel numite din judeţul Gorj, şi, nu fără o legătură cu acestea, localităţile botezate chiar Însurăţei, din judeţele Brăila sau Gorj (în 1879 s-a dat chiar o "Lege pentru împroprietărirea însurăţeilor pe moşiile statului"). De altfel, unele aşezări de proaspeţi însurăţei din Vechiul Regat au primit, după 1879, şi numele aniversative Smârdan, Plevna sau Griviţa (vezi şi Calea Griviţei din Bucureşti).

► Prea puţin cunoscut este, credem, faptul că, în epoca modernă a României, în vocabularul limbii noastre literare abia apăruse neologismul independenţă; înaintea acestuia, în scris, era folosită, dar nu în afara influenţei unor limbi de cultură străine, creaţia pe teren românesc neatârnare, al cărei sens nu mai trebuie notat; vezi şi neatârnat "independent". În discursul public, cele două denumiri au coexistat câteva decenii, dacă ne referim la Bălcescu, care, scria despre contopirea muntenilor şi moldovenilor "printr-o mişcare de unitate, în două staturi neatîrnate, al Ţării Romîneşti şi al Moldovei" (Românii supt Mihai Voievod Viteazul, mss., 1847-1852), după cum un punct din programul revoluţionarilor moldoveni, redactat la Braşov, în mai 1848, suna "Unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc" (/tiparituriromanesti.wordpress.com/).

► Iar independenţă (independent) se află tot la Bălcescu (op.cit.: "Alexandru cel Bun… apără vitejeşte independenţa ţării"), la C. Negruzzi ("Nu cutează a protesta asupra unui abuz ce le sapă independinţa"), la Russo ("Cine are să-şi aducă aminte de pământul acesta? De independenţă, de vechi drituri?") şi, apoi, la Maiorescu: "Suntem un stat independent" (Discursuri parlamentare). Trebuie să consemnăm şi faptul că rom. independenţă reflectă împrumutul din franceză indépendance (vezi şi indépendant).

► Cât despre neatârnare, aceasta nu părăsise terenul: o povestire, scrisă pentru publicul larg, a lui George Coşbuc, se intitulează Războiul nostru pentru neatârnare şi este tipărită în 1899, an în care Coşbuc publică şi Povestea unei coroane de oţel. Dar, aici, poate să nemulţumească explicaţia etimologică a cuvintelor ce ne preocupă; pentru neatârnat şi neatârnare, dicţionarele trimit la negative (ne– + atârnat, respectiv ne-+ atârnare). De fapt, pentru substantiv, nu este exclus, în unele cazuri, calcul după germ. Unabhängigkeit, un abstract la îndemâna literaţilor români ai vremii. De observat că în germană există verbul hängen "a atârna, a spânzura", iar la noi, în secolul al XIX-lea, s-a folosit verbul (a) atârna cu sensul "a depinde (de cineva, de ceva)". Exemple, după Dicţionarul Academiei (la care am recurs şi anterior): "De la asta atârnă soarta de faţă şi /cea/ viitoare" (C. Negruzzi); "Împăraţii… de cari atârnă… această ţară" (Bălcescu); "Ce este mai plăcut decât a nu atârna de nime!" (Alecsandri); "A atârna de altu´ = a nu fi stăpân pe tine" (Iuliu Zanne) etc.

► Atârnaţi? Ca de obicei, deosebit de abil în utilizarea conjuncturală a unor neaşteptate resurse ale limbii, G. Topîrceanu evocă indirect confruntarea lexicală de secol al XIX-lea de care ne-am ocupat anterior, provocând o dublură afirmativă a adjectivului, cu apariţie într-un fals discurs patriotic pentru secolul al XVI-lea, într-o parodie după D. Bolintineanu: "Padişahul vostru, fără de-ncongior, Vrea să nimicească p-acest brav popor. Dar mai bine piară dacă i-a fost dat, Decît cu ruşine, mic şi atîrnat!" (Mihai Viteazul şi turcii; diferite neologisme apărute paralel: "Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi…"; "Au vrei să iau pielea de pe Naţiune?").

► Ca să ne mai răcorim. Esenţialul despre limba engleză, în viziunea Iorga: "A nu se uita şi influenţa acestei ciudate limbi, dizlocate, dezosate, fluide, sugestie mai curând decât accentuare, care e limba engleză. Are comunicativitatea electricităţii" (America şi Românii din America – 1930).

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi