Migrarea forţei de muncă şi legislaţia stufoasă, principalele probleme în afaceri

marți, 27 martie 2018, 01:50
5 MIN
 Migrarea forţei de muncă şi legislaţia stufoasă, principalele probleme în afaceri

Programele nu sunt adaptate mediului economic şi de aceea se face un efort pentru a-i pregăti pe tineri pentru posturile din companii”, a arătat Laszlo Pacso, iniţiatorul Business Day.

Business Day a luat startul la Iaşi, pentru a şasea oară, ieri dimineaţă, în sala mare a Primăriei, unde a avut loc conferinţa de deschidere a evenimentului. Grupul ţintă al acestui eveniment cu tradiţie este format din antreprenori lansaţi pe piaţă şi oameni cu idei de afaceri, dar care încă nu le-au dezvoltat. S-au trecut în revistă şi o serie de probleme cu care se confruntă antreprenoriatul din judeţul Iaşi dar şi din regiunea Moldovei. „Cred că Iaşul, dacă continuă în ritmul de acum, îşi va atinge potenţialul pe care îl merită. Migraţia forţei de muncă este un trend, fie că părăsesc ţara, fie că pleacă în alte oraşe. Iar acest lucru afectează mediul de afaceri. Atunci când tinerii termină şcoala, fie o facultate, liceu ori o şcoală profesională, ei trebuie să aibă de unde alege în carieră. Forţa de muncă e cea care aduce taxe la nivel local şi naţional, iar fără un antreprenoriat autohton, mediul economic nu poate să progreseze. Credem în acest demers pe care îl facem prin Business Day din 2010 încoace, orice demers facem îl facem cu gândul la copiii şi nepoţii noştri”, a explicat Laszlo Pacso, iniţiatorul Business Day. Acesta a adus în dicuţie şi programul „Repatriat”, prin care antreprenorii plecaţi în afară sunt ajutaţi să se întoarcă în ţară.

Şcoala nu ţine pasul cu mediul de afaceri

Programul încurajează start-up-urile demarate de tineri şi îi ajută prin diverse metode, inclusiv prin pachete de promovare, ca să treacă de primii ani, care sunt cei mai grei. „Antreprenoriatul, din păcate, nu este o prioritate. Mediul de business nu doreşte să nu plătească taxe, doreşte simplitate şi previzibilitate. Vor un sistem legislativ simplu. Ce aduce nou Business Day anul acesta? Punem accent pe workshop-uri, focusate pe spiritul antreprenorial, pe HR şi leadership. Consider că sistemul de învăţământ se îndepărtează foarte mult de nevoile mediului de afaceri. Programele nu sunt adaptate mediului economic şi de aceea se face un efort pentru a-i pregăti pe tineri pentru posturile din companii”, a mai precizat Laszlo Pacso. Alte teme ce vor fi atinse în cadrul acestui eveniment vizează noile instrumente folosite de managerii din companiile performante şi transformarea digitală a afacerilor.

Organizatorii Business Day spun că dacă oamenii de afaceri nu înţeleg faptul că digitalul ne înconjoară, atunci vor rămâne în urmă. Aceştia au oferit cele mai bune exemple de companii care s-au pliat pe digital şi care sunt la ora actuală printre cele mai mari din lume, Amazon, Facebook şi Google. „Vrem să-i ajutăm pe oameni să fie mai eficienţi, productivi şi să-şi valorifice timpul. Fără antreprenoriat, fără un mediu solid, nu ne putem dezvolta. Feedback-ul din partea antreprenorilor ieşeni este unul foarte bun, dacă ne raportăm la rata de satisfacţie, procentul este de 95%. Sunt şi nemulţumiţi, iar cei 5% sunt foarte importanţi pentru noi, deoarece ei contribuie la creştere. Există nişte probleme cu care antreprenorii se confruntă în Moldova, una ar fi lipsa de cooperare între oamenii de afaceri, nu sunt asocaţii pe business. Iaşul rămâne în continuare un oraş în care vom veni în fiecare an, cu siguranţă”, a mai precizat cel care a pus bazele Business Day.

 „Suntem într-o întârziere de 28 de ani”

Spre final s-a mai discutat despre încurajarea antreprenoriatului din mediul rural, în ceea ce priveşte produsele tradiţionale. Printre invitaţii la conferinţă se numără şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. „Principalul motor de dezvoltare al unei ţări este domeniul economic, iar mediul de afaceri trebuie să fie stabil, echidistant. Ne dori să facem la Iaşi cel mai mare Târg de Turism  din regiunea de N-E. Am lansat deja propunerea primarilor, să vedem cum decurg dezbaterile. Vrem să facem din Iaşi un pol. Suntem într-o întârziere de 28 de ani, pe sectoare în care România a fost lider. Sunt sigur că românii vor veni acasă atunci când vor găsi aici o ţară ca afară. Ei nu trebuie să simtă o întoarcere în timp când revin acasă”, a declarat Chirica. La rândul său, viceprimarul Radu Botez a precizat faptul că ar trebui să intrăm într-o eră a târgurilor de business, în care companii din afara ţării să vină şi să-şi prezinte oferta, iar mediul de business din Iaşi şi municipalitatea să le dea linii de afaceri. Evenimentul se află la cea de-a 31 ediţie şi va avea loc la Palas, pe 28 martie. Business Day are scopul de a aduna antreprenorii şi de a găsi soluţii la problemele lor şi de a oferi răspunsuri la provocările de pe piaţă. Evenimentul de networking începe de la ora 8.30 cu o serie de trei sesiuni de dezvoltare personală, apoi continuă, de la ora 10, cu conferinţa „From the present challenges to the opportunities of the future”.

A doua conferinţă, „Business in fast forward to the digital future” începe de la ora 12, apoi urmează o sesiune de antreprenoriat. Spre finalul zilei, invitaţii participă la workshop-uri şi masterclass –uri. Organizatorii mai precizează faptul că anul acesta vor dezvolta proiectul „Produs în România” atât prin creşterea numărului de evenimente gastro-culturale cât şi prin acţiuni specifice de promovare pentru micii producători, meşteşugari şi antreprenori din mediul rural. Evenimentele se desfăşoară de patru ori pe an în cele mai importante centre regionale din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iasi, iar speakerii sunt antreprenori de succes în domeniile lor, top manageri în companii mari, cu impact major în piaţă, experţi, consultanţi, profesori din renumite şcoli de MBA, traineri etc. 

Comentarii