Minciuni patriotice. De parcă făţărnicia a ucis vreodată pe cineva!

După înfăptuirea României Mari, liberalii conduşi de clanul Brătianu au continuat reformele profunde menite a moderniza ţara – reforme demarate încă din timpul domniei lui Cuza. Votul universal (doar pentru bărbaţi) şi reforma agrară au dat lovitura de graţie Partidei Conservatoare şi au transmis în mediul rural un nemaipomenit mesaj de emancipare.

Printre instituţiile afectate de deşteptarea ţăranului s-a numărat şi Biserica Ortodoxă. Nu-i bai, averea BOR rămăsese oricum colosală, dar prestigiul şi vigoarea ei slăbiseră considerabil. Cum, odată cu instalarea pe tron a fluşturaticului Carol al II-lea, se vorbea tot mai serios de un proces de “anglicanizare” a bisericii strămoşeşti, a fost nevoie de intervenţia fermă a greco-catolicilor ardeleni şi a PNŢ pentru a curma din faşă orice tentativă a regelului de prelua, indiferent de formă, chiar şi prin interpuşi pioşi, cârma jilţului patriarhal. De altfel, Carol încercase să-şi subordoneze inclusiv organizaţia fascistă Garda de Fier, invidios pe succesul politic fulminant al lui Corneliu Zelea Codreanu. A eşuat şi în acest caz, răzbunarea sa constând în comandarea asasinării căpitanului Gărzii.     

Cu toate problemele perioadei interbelice, numeroase şi grave, cu toate crimele abominabile ce au zguduit din temelii firava societate românească, trebuie să recunoaştem că România Mare s-a dezvoltat enorm în cei douăzeci şi ceva de ani, rolul principal în procesul de transformare revenind PNL. Felul liberalilor de a privi lumea, deschis, încrezător şi relativ tolerant (incluzând uneori tuşe groase de frivolitate), cu încurajarea iniţiativei private, ce a condus la creşterea rapidă a afacerilor şi a oraşelor, le-a asigurat sprijinul celei mai mari părţi a populaţiei.

De cealaltă parte, teribil de ghinionişti, ţărăniştii (adepţii unei doctrine conservatoare) au ajuns în fruntea ţării o singură dată, taman în vremea marii crize din 1929, iar guvernarea lor a constat în tăieri de salarii, reduceri de personal şi scoaterea periodică în stradă a forţelor de ordine pentru a combate revoltele muncitorilor. Dar, după aducerea de către tancurile ruseşti a trădătorilor bolşevici  la conducerea României ciuntite, atât ţărăniştii cât şi liberalii de marcă vor ajunge, iar mulţi dintre ei vor putrezi, în temniţele roşii.

E uimitor să vezi azi, la atâtea decenii după aceste evenimente, cum un lider al PNL vorbeşte despre reîntoarcerea liberalilor la cele sfinte: biserica strămoşească, familia patriarhală, satul tradiţional etc. Ori Ludovic Orban nu prea cunoaşte istoria propriului partid, care a constat tocmai în detaşarea treptată de aceste modele considerate revolute, ori o ştie, dar e convins că nu o ştim noi. Şi poate să ne servească orice minciună patriotică.   

Explicaţia pentru acest viraj spre zona conservatoare este bine cunoscută. Ca răspuns (psiho)logic la exagerările şi abuzurile progresiştilor, mulţi români (chiar şi dintre cei destupaţi la minte) au făcut un pas în spate, reevaluându-şi concepţia despre viaţă, descoperindu-şi astfel neştiute trăsături reacţionare. Sondajele indică o cifră de circa 60% dintre români ce ar vota un partid naţionalist, ce ar promova valorile religioase şi ar susţine familia tradiţională. I-auzi! Ar rezulta că o lege anti-avort s-ar bucura de un larg sprijin naţional, ceea ce este complet fals. Nu exclud însă posibilitatea ca un nou referendum pe tema familiei alcătuite doar din bărbat şi femeie să aibă, de data aceasta, un alt deznodământ. E o confuzie totală în mintea alegătorului, care alege numai ce-i convine pe moment, fără să aprofundeze subiectul. Este şi motivul pentru care personaje ca Şoşoacă au atâţia admiratori. 

Grăitor este faptul că resurecţia spiritului naţionalist cu accente patriarhale are loc în contextul în care milioane de români au părăsit ţara, iar cei rămaşi nu se mai căsătoresc, nu mai fac copii, dar ascultă manele în ritm oriental şi sufocă internetul cu poze din care nu mai vezi decât buze botoxate, chiloţi străvezii şi mutre de pehlivani. Curat tradiţionalism! De parcă făţărnicia a ucis vreodată pe cineva!