Ministrul Transporturilor: Autrostrada Unirii e cel mai greu proiect de infrastructură al României

joi, 21 ianuarie 2021, 17:04
2 MIN
 Ministrul Transporturilor: Autrostrada Unirii e cel mai greu proiect de infrastructură al României

Autostrada Unirii A8, de la Tg. Mureș la Iași și Ungheni este în diferite etape de implementare, iar pe sectorul cel mai greu, pe zona montană, e în drulare o revizuire de SF care are probleme.

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat azi pentru site-ul HotNews.ro că ar vrea ca până la finalul anului să liciteze la proiectare și execuție capetele de la Tg. Mureș și Tg. Neamț, iar pe zona montană „să vedem cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit” .

Vedeți autostrada A8 terminată de la Tg. Mureș la Iași până în 2030?

„Nu vreau să răspund la întrebarea asta. Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect încât mi-e foarte greu să mă hazardez până nu mai am puțin de timp pentru analiză. Eu mi-aș dori să avem, evident această trecere a Carpaților și m-am luptat foarte mult pentru ea. Am susținut că nu e ok așa cum a fost lansată”, a răspuns Drulă.

„Tehnic e fezabil finalizarea până în 2030, dar e cel mai greu proiect de infrastructură al României – de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești. Aici eu am mai susținut că poate ar trebui să vedem, pe zonele foarte grele, cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit, mai în buget, mai ieftine, dar care să ne ducă la același rezultat. Adică un drum neîntrerupt, care nu trece prin localități, un drum care conectează rapid Moldova de Transilvania”, a zis Drulă.

„Avem tendința asta în România să dorim OZN, să dorim ceva super-extra, rachetă interplanetară și să nu obținem de fapt nimic, decât un desen. Eu mă concentrez pentru a livra lucruri concrete”, a mai spus ministrul.

Comentarii