Momente inedite cu Regele Mihai relatate de un cunoscut jurnalist român

La sfirsitul anilor î80 ai secolului trecut , in Uniunea Sovietica si  in  restul blocului comunist est-european, semnele unor transformari dramatice ale sistemului comunist nu mai putea fi nesocotite. La Moscova functiona din 1985 noua strategie a reformei si transparantei, perestroika si glasnost, poate un pas mic pentru istoria universala a libertatii, dar un pas imens pentru cetatenii realcomunismului. 

Pretutindeni, la Varsovia , indeosebi, unde  rezistenta anticomunista prin Biserica Catolica si Solidaritatea era deja o izbinda a intregii societati, dar si la Budapesta sau Praga, baraci  comuniste mai vesele, ba chiar la Sofia sau in Berlinul rasaritean, unde dogmatismul conducatorilor prosovietici n-a produs exclusiv umilinta nesfirsita a propriilor cetateni, comunismul dadea semne de oboseala si cangrena. Nu exista nicio certiudine ca el se va prabusi. Nici macar nu se putea anticipa cadenta si amploarea rasturnarilor  in interiorul sistemului comunist din a doua jumatate a anului 1989. Bucurestiul era insa marea exceptie, in acest cimp subminat de aspiratii antitotalitare subit ingaduite  , cu voie de la politia  Kremlinului. In definitiv, ei ne-au dat comunismul, ei sa-l ia inapoi, isi spuneau oamenii.  Doar Romania parea colonia penitenciara ireductibila a lagarului. 

Saracia, frigul, supravegherea , un amestec buf de national-comunism folcloric in care darimarea bisericilor, infometarea , interdictia avorturilor si intunecarea completa, la propriu si la figurat a spatiului public asigurau rezistenta imuno-deficitara la presiunile metropolei comuniste. O  reteta de continuitate sigura, in tumultul dezghetului central-est-european. Dar acest cocktail a provocat si a facut posibila cea mai singeroasa solutie de iesire din comunism, in decembrie l989.

Eram redactor la Radio Europa Libera, la München, unde, seara de seara, impreuna cu colegii N.C.Munteanu, Serban Orescu, Gelu Ionescu, mail ales, ne citeam comentariile in emisiunea Actualitatea Romaneasca. O atmosfera viciata de impresia ca nimic nu se mai schimba, la noi. 

In noiembrie 1987 insa, protestul la inceput salarial si apoi imediat incandescent anti-comunist al brasovenilor a fost primul semn al schimbarilor posibile. A fost o turnanta severa , din letargie in explozie sociala . Bravura anti-ceausista a lui Radu Filipescu, scrisorile Doinei Cornea, dizidenta intelectuala lui Dorin Tudoran si Mihai Botez, cea sindicala a lui Vasile Paraschiv, pamfletele lui Mircea Dinescu , reanimarea fostilor granguri  comunisti , in frunte cu Silviu Brucan , scrisorile de protest impotriva darimarii bisericilor si a tentativelor de punere in opera a sistematizarii rurale, o solidaritate calda, expansiva cu romancele si romanii, in lumea occidentala, mai ales dupa filmele anti-ceusiste „Dezastrul rosu“ (Belgia, l988) sau un „Cezar intirziat“, (Austria, 1986) dar si compararea , seara de seara cu  situatia din tarile vecine, unde conducatorii cedau, faceau concesii, atunci cind oamenii isi cereau drepturile, asigurau combustia emisiunilor noastre .

Regele Mihai era de multa vreme un simbol al rezistentei anti-comuniste. Jucase un rol vital, intre 23 august 1944 pina la abdicarea fortata din 1947, fiind custodele formulei de stat prooccidentale, intruchipata de Coroana Romaniei, inca nescoasa definitiv din istorie. Sau daca aceasta formula devenise scadenta, inca nu stiau romanii si liderii lor istorici. Exilul in Elvetia, demnitatea si simplitatea cu care Regele a inteles sa ramina aproape de Romania, in conditiile in care autoritatile elvetiene nu-i incurajau exercitiul politic public, ii creasera regelui Mihai un loc sigur, de lider national in asteptare, „in pectore“, mai mult decit in culisele scenei reale.

In fiecare an, de Craciun, Regele se adresa prin Radio Europa Libera, ascultatorilor din Romania. Erau mesaje scurte de imbarbatare , de trista dar nu resemnata obisnuinta cu fatalitatea. Autoritatile americane ale Europei Libere acceptau aceste mesaje regale de Craciun, care, la fel ca restul emisiunilor, nu puteau  sa indemne la revolta sau nesupunere civica. 

„Americanii“ , cum le spuneam noi generic, aveau suficienta  intelegere pentru criticarea sistemului politic din Romania, dar functiona  acolo si o foarte paradoxala, in fond complice, cenzura post-factum. Emisiunile erau transcrise si ascultate dupa difuzare, iar criticile cenzorilor , uneori severe, puteau fi interpretate si ca metode de incurajare, din moment ce ajungeau prea tirziu.

 In acest context, am solicitat  responsabililor americani , la inceputul lunii mai 1989, in plina ebulitie politica in lagarul comunist , permisiunea de a lua un interviu, mai amplu, pe teme politice interne si internationale de actualitate, Regelui Mihai. 

Joel Blocker, fost corespondent la Paris al revistei Newsweek, erau un ziarist profesionist sevronat. La fel ,  chiar daca mult mai calm , venind dinspre zona cercetarilor militare, Ross Johnson, ca sa nu mai vorbim de cel care l-a inlocuit in a doua parte a anului pe Blocker, excelentul ziarist de la Los Angeles Times, ani de zile corespondent la Moscova , in anii primei descompuneri post-brejneviste,  Robert Gillette.

“Americanii“ au fost de acord. Impreuna cu Nestor Rates, directorul interimar al redactiei romane, dupa moartea lui Vlad Georgescu, in noiembrie l988, am plecat la Geneva. Aici, dr. Nicoale Stroescu, directorul adjunct si apoi succesorul lui Rates, ne-a inlesnit , printr-o  persoana apropiata familiei , o intilnire cu Regele. Ne insotea, venind din Berlinul de Vest, Helmut Frauendorfer, scriitor si junalist originar din Romania, fost membru al lui Aktionsgruppe Banat, alaturi de Herta Müller, Richard Wagner and comp. El, la propunerea mea, urma sa participe la interviu, si sa publice o versiune mai redusa in „tageszeitung“.

CITITI MAI MULTE PE hotnews.ro