Numărul cazurilor de coronavirus s-a dublat în ultimele 45 de zile: 20 de milioane de cazuri

marți, 11 august 2020, 11:12
1 MIN
 Numărul cazurilor de coronavirus s-a dublat în ultimele 45 de zile: 20 de milioane de cazuri

Numărul cazurilor de coronavirus din întreaga lume a trecut de 20 de milioane, dintre care mai mult de jumătate s-au înregistrat în SUA, India şi Brazilia, relatează AP.

Oficialii din sistemul sanitar cred însă că numărul este mult mai mare, din cauza limitelor cu privire la capacitatea de testare şi a faptului că 40 la sută din cei infectaţi nu au niciun simptom. Bilanţul infectărilor a ajuna la 10 milioane în aproximativ şase luni. Apoi, în şase săptămâni bilanţul s-a dublat.

Au murit până acum din cauza Covid-19 736.191 de oameni. În urmă cu 45 de zile, erau înregistrate 499.506 decese. Pe primul loc în ceea ce priveşte numărul cazurilor de coronavirus se află SUA, cu peste 5 milioane de cazuri (peste 160.000 de decese).

 

Comentarii