O fată de 14 ani s-a spânzurat. Fratele său a mers acolo unde suna telefonul ei

luni, 06 septembrie 2021, 15:40
2 MIN
 O fată de 14 ani s-a spânzurat. Fratele său a mers acolo unde suna telefonul ei

În vârstă de nici 14 ani, o adolescentă din localitatea Cotu Miculinți, comuna Coțușca, a fost găsită fără suflare în casa părintească. Descoperirea macabră a fost făcută de fratele ei, duminică seară.

Cei doi locuiau în casa părintească, iar ziua de duminică a fost la fel ca toate celelalte, nefiind nici un semn care să anunțe drama ce avea să urmeze. Cei doi frați au gătit împreună, au mâncat, iar spre seară fata a ieșit din casă. După ceva timp, băiatul s-a alarmat văzând că sora sa nu se mai întoarce și a început să o strige prin curtea casei. Pentru că nu răspundea, acesta s-a gândit că fata era plecată în sat așa că a sunat-o, însă sunetul soneriei s-a auzit din grajdul gospodăriei, așa că a mers să vadă ce se întâmplă. Când a pătruns în încăpere, tânărul a dat peste o imagine de coșmar. Sora lui își pusese capăt zilelor cu ajutorul unui ștreang improvizat, legat de una dintre grinzile din grajd.

Disperat, tânărul a dat-o imediat jos pe fată și a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. La fața locului au ajuns o ambulanță de la Săveni, dar și echipajul SMURD cu medic de la Botoșani. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru copilă.

Potrivit vecinilor, părinții celor doi erau plecați de mai mult timp la muncă în Germania, însă tânăra nu a dat niciun moment vreun semn că ar fi suferit din această cauză. Copila ar fi urmat să împlinească 15 ani în luna decembrie.

Anchetatorii verifică dacă un joc online ar fi influenţat-o negativ şi ar putea avea legătură cu decesul.

"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora minora de 14 ani ar fi jucat un joc pe internet, care ar fi influenţat-o într-un mod negativ şi ar avea legătură cu împrejurările în care a survenit decesul, a fost dispusă ridicarea echipamentelor electronice la care avea acces minora, în vederea verificării acestora”, a precizat IPJ Botoşani.

Aflați amănunte de pe monitorulbt.ro și news.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii