O femeie a murit după ce a sărit dintr-o autoutilitară încărcată cu lemne. Mașina rămăsese fără frâne

miercuri, 04 octombrie 2023, 13:59
1 MIN
 O femeie a murit după ce a sărit dintr-o autoutilitară încărcată cu lemne. Mașina rămăsese fără frâne

O femeie în vârstă de 60 ani, din localitatea Barticeşti, a decedat după ce a sărit dintr-o autoutilitară încărcată cu lemne, în pădurea Ocolului Silvic Văratec, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. 

Potrivit sursei citate, victima s-a speriat după ce autoutilitara ar fi rămas fără frâne în zona Mănăstirii Brădiţel. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 64 ani, din Barticeşti, s-ar fi deplasat împreună cu soţia sa, în vârstă de 60 ani, din aceeaşi localitate, în pădurea aparţinând Ocolului Silvic Văratec, pentru a încărca material lemnos într-o autoutilitară. Pe drumul de întoarcere, în urma unor defecţiuni tehnice ale autoutilitarei, femeia de 60 ani s-ar fi speriat şi ar fi sărit din mers din vehiculul în cauză. Din nefericire, echipajul medical sosit la locul evenimentului a declarat decesul acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa: tvmneamt

Comentarii