O limbă din prefabricate

Expresia „limbă de lemn” e mai veche, dar s-a impus după ce a fost socotită o caracteristică a regimurilor comuniste (demonstraţia a făcut-o, într-o carte celebră din 1987, Françoise Thom). Dacă în ţările comuniste limba de lemn a fost dusă la perfecţiune asta nu înseamnă că ea nu e prezentă în multe alte locuri, cu deosebire în discursul politic şi în discursul mediatic, cel de al doilea fiind adesea în serviciul celui dintâi. Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat. Unele din aceste cuvinte sunt luate din engleză şi sunt de fapt dubluri inutile. Voi propune, în cele ce urmează, câteva exemple.

Verbele în vogă, mai întâi. A interacţiona: e un verb care merge oriunde, în politică, în educaţie, în artă, în viaţa cotidiană etc., etc.; sună mult mai intelectual decât „a dialoga”, „a avea un schimb de idei” ş.a.m.d. A documenta: un verb tot mai prezent şi care sugerează un plus de competenţă: „poliţia documentează împrejurările accidentului de pe autostradă”. A devoala: surprinzătoare prezenţa acestui verb care ne-ar putea face să credem că limba franceză încă mai exercită o anume influenţă. Dar cum televiziunile şi o sumedenie de site-uri sunt ahtiate după „dezvăluiri” senzaţionale, „a devoala” e un sinonim comod. A internaliza: cuvântul e atât de urât încât mă abţin de la orice comentariu. A operaţionaliza: vezi „a internaliza”. A confrunta: verb cu o evoluţie ciudată care a ajuns să fie sinonimul lui „a interpela” („Ionescu l-a confruntat pe Popescu”).

Să vedem acum nişte substantive a căror frecvenţă dă de gândit. Pe primul loc, la mare distanţă de următoarele clasate, este provocare. Politicieni, artişti, constructori, sportivi, meteorologi, şefi de tură etc., etc. sunt puşi tot timpul în faţa unor provocări din care vor ieşi, bineînţeles, victorioşi. Capabilităţi: versiune sofisticată pentru „capacităţi”. Atenţie însă, există şi tehnicalităţi (capabilităţi tehnice?). Rezilienţă: cuvânt pe care politicienii îl adoră, întrucât arată că sunt preocupaţi de propăşirea economică a ţării. Avans: pentru progres, creştere („avansul inflaţiei a fost de cinci procente”). Cuvântul avea, până acum, alt sens. Suport: de ce să zici „sprijin”, „ajutor” când poţi să zici „suport”? Mă întreb dacă şi verbul „a suporta” va fi „implementat” cu acest sens. Determinare (determinat, determinată): comentatorii sportivi privilegiază aceste cuvinte pentru a arăta cât de hotărâţi sunt jucătorii unei echipe. Dar, fireşte, şi politicienii pot fi determinaţi.

La adjective, conduce autoritar sustenabil, la mare trecere de când cu încălzirea globală şi cu criza economică. Pensionarii, în special, se bucură când află că pensiile lor trebuie să fie sustenabile. Un cuvânt care şi-a schimbat şi el sensul având acum o conotaţie pozitivă este versatil. Probabil că „inovator” a fost considerat depăşit deoarece e pe cale să fie înlocuit de inovativ („o alifie inovativă”, „un concert inovativ la Ateneul Român”). Foarte des întâlnit este şi prietenos, prietenoasă: o casă prietenoasă cu clima, un automobil cu un tablou de bord prietenos etc.; dăunezi, o librărie din Iaşi ne anunţa că volumele unui scriitor se află pe nişte rafturi „prietenoase”, şi că oricine poate depune acolo cărţi sau obiecte ce au legătură cu tematica abordată de autorul respectiv. Îşi face loc, tot mai insistent, realistic, absurditate lexicală (a cărei origine o cunoaştem) din moment ce avem cuvântul „realist”. Un plus de subtilitate, în ochii unora, aduce „dedicat, dedicată”: Georgescu este „un jucător dedicat”, Vasilescu este „un primar dedicat” ş.a.m.d.

În încheiere, două expresii care, iarăşi, dau iluzia că limba franceză a regăsit vitalitatea de odinioară: în siajul şi în marja. Dacă „în siajul” imprimă o notă de preţiozitate intelectuală, „în marja” e folosit nu o dată complet aiurea. A spune: „în marja întâlnirii dintre Putin şi Erdogan” e incorect, ar fi trebuit „în marginea”; „marjă” desemnează spaţiul de care poţi dispune pentru a realiza ceva.

Astfel de stereotipuri şi erori arată, în fond, precaritatea gândirii.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor