Ora de iarnă 2021. Schimbare importantă faţă de anul trecut

marți, 19 octombrie 2021, 11:39
2 MIN
 Ora de iarnă 2021. Schimbare importantă faţă de anul trecut

Ora de iarnă 2021 vine cu o schimbare importantă față de anul trecut, atunci când trecerea la ora de iarnă s-a produs în noaptea de 24 spre 25 octombrie.

Astfel, ora de iarnă 2021 se va produce, în acest an, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, atunci când ora 04.00 va deveni ora 03.00.Schimbarea orei de iarnă apare în contextul în care planurile Uniunii Europene de a renunţa complet la ora de vară au fost în zadar, potrivit antena3

Acest an ar fi trebuit, în teorie, să fie ultimul în care ţările europene trec la ora de iarnă, însă după toate discuţiiile la nivel european, planul de renunţare la schimbarea orei nu a fost adoptat. Totul s-a întâmplat după ce Comisia Europeană a anunţat că fiecare ţară are opţiunea de a renunţa la schimbarea orei.Ora de iarnă 2021, în ultima zi din octombrie, în România
Ora de iarnă este considerată ora standard, astfel că diferenţa dintre ora oficială a României şi UTC (Coordinated Universal Time – n.r. ora universală) este de două ore în perioada orei de iarnă şi de trei ore în perioada orei de vară.

Ziua de 31 octombrie 2021 va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă zi din an.

După trecerea la sezonul rece și acomodarea cu schimbarea de temperatură, organismul nostru trebuie să treacă acum printr-o nouă provocare, și anume o perioadă mai lungă din zi în care va fi privat de lumina naturală.Cele mai frecvente reacții sunt oboseala accentuată, irascibilitate, anxietate, tulburări de somn, nivel crescut de stres, lipsă de energie, disconfort general, dureri de cap și chiar dereglări hormonale.

Comentarii