Oroare la Popricani: unchiul violator – a doua nepoată abuzată sexual

marți, 06 iulie 2021, 01:49
3 MIN
 Oroare la Popricani: unchiul violator – a doua nepoată abuzată sexual

Bestia este după gratii, după ce una dintre nepoate, minoră, a născut un copil în luna martie. Procurorii îl acuză de tentativă de viol şi în cazul surorii primei victime.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna Probota este cercetat într-un nou dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de viol asupra unei minore din comună.

La finalul săptămânii trecute, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au înregistrat un nou dosar în care inculpat este Constantin Cojocaru, bărbatul care în luna martie a acestui an a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a batjocorit una dintre fiicele surorii sale, o tânără în vârstă de 15 ani, pe care a lăsat-o însărcinată.

În noul dosar, partea vătămată este sora copilei, minoră şi ea, care a fost aproape să aibă parte de acelaşi tratament de nedescris din partea bărbatului. Acum, magistraţii sunt aşteptaţi să hotărască ce pedeapsă vor aplica în acest caz.

Pe data de 2 iulie 2021, la Judecătoria Iaşi, a fost înregistrat un nou dosar penal în care inculpat este Constantin Cojocaru, un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna ieşeană Probota.

Bărbatul a fost arestat preventiv în urmă cu câteva luni pentru comiterea infracţiunii de viol, săvârşită asupra uneia dintre fetele surorii sale, o tânără în vârstă de 15 ani, pe care a lăsat-o însărcinată, după ce aceasta a fost batjocorită de nenumărate ori.

Bărbatul este acum cercetat pentru că ar fi încercat să îşi abuzeze sexual şi cealaltă nepoată, pe sora tinerei cu care are deja un copil. Familia din comuna Probota trăieşte acum într-o dramă continuă din cauza bărbatului, care este unchiul celor două tinere.

Magistraţii Judecătoriei Iaşi vor trebui să hotărască ce pedeapsă va fi aplicată în cazul lui Constantin Cojocaru, unchiul celor două copile, care a adus numai probleme în familia din comuna Probota.

Arestat preventiv, după ce şi-a abuzat sexual nepoata

Abuzurile sexuale săvârşite de bărbat au ieşit la iveală de abia în momentul în care tânăra de 15 ani a ajuns la spital pentru a naşte, în luna martie a acestui an. Cu toate că a devenit mamă de la o vârstă fragedă, tânăra a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă.

După ce a fost violată în repetate rânduri şi a născut la o maternitate din municipiul Iaşi, copila în vârstă de 15 ani a povestit ce i s-a întâmplat de abia la spital. Astfel a ajuns şi la urechile familiei numele tatălui. Tânăra le-a povestit celor din familie că tatăl copilului este chiar unchiul ei, bărbatul în vârstă de 34 de ani.

Mai mult decât atât, tânăra le-a mărturisit celor din familie că a fost abuzată sexual în nenumărate rânduri şi că de foarte multe ori a fost ameninţată să nu scoată o vorbă despre tratamentul de nedescris pe care îl primea din partea unchiului său.

Odată ieşită la iveală, povestea a ajuns şi la urechile autorităţilor locale, care ulterior au deschis o anchetă socială, din care a reieşit că mai mulţi membri ai familiei locuiau, în acea vreme, în aceeaşi casă, iar posibilităţile materiale erau limitate.

După ce a aflat numele tatălui noului născut, mama copilei abuzate sexual a mers la poliţie cu aceasta pentru a depune o plângere şi pentru a povesti întreaga dramă prin care a trecut.

Poliţiştii au deschis atunci un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol pe numele bărbatului de 34 de ani. Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Constantin Cojocaru pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor.

Comentarii