Papa evocă un război nuclar. Puţinii supravieţuitori ar trebui să reconstruiască omenirea

miercuri, 16 martie 2022, 17:03
3 MIN
 Papa evocă un război nuclar. Puţinii supravieţuitori ar trebui să reconstruiască omenirea

Papa Francisc a evocat miercuri spectrul unui război nuclear în urma căruia puţinii supravieţuitori ar trebui să o ia de la capăt şi să reconstruiască omenirea "în ziua următoare" şi a lăsat totodată impresia că îl roagă pe Dumnezeu să îl oprească pe agresorul din Ucraina, informează Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a vorbit în alocuţiunea rostită în timpul audienţei sale publice săptămânale despre fenomenul de îmbătrânire şi corupţia din societate, spunând povestea biblică a Marelui Potop pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a pedepsi omenirea păcătoasă şi coruptă şi în urma căruia doar Noe şi familia lui au supravieţuit.

"Imaginaţia noastră pare tot mai mult concentrată pe reprezentarea catastrofei finale care va duce la extincţia noastră", a declarat papa Francisc, care s-a îndepărtat apoi de textul pe care îl pregătise, spunând că "un astfel de lucru ar putea să se întâmple după un eventual război atomic".

"În ziua următoare", dacă vor mai exista zile şi fiinţe umane, va trebui să o luăm din nou de la capăt şi să pornim de la nimic, a adăugat liderul de la Vatican, fără să menţioneze războiul din Ucraina în acea parte a alocuţiunii sale, pe care a rostit-o în faţa mai multor mii de persoane reunite în interiorul Vaticanului.

Totuşi, după câteva minute, papa Francisc, cu o voce scăzută şi o tonalitate sumbră, a citit o rugăciune pentru Ucraina scrisă de un arhiepiscop italian.

"Domnul nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, te implorăm să opreşti mâna lui Cain", a spus suveranul pontif, referindu-se la personajul biblic care s-a întors împotriva fratelui său, atacându-l şi ucigându-l.

Papa Francisc, care a numit de curând războiul din Ucraina drept "o agresiune armată inacceptabilă", nu a rostit numele niciunei ţări în alocuţiunea sa de miercuri.

Rugăciunea rostită de suveranul pontif a continuat astfel: "Când Tu, Dumnezeule, vei opri mâna lui Cain, să ai grijă şi de el. El este fratele nostru".

Autorităţile de la Moscova afirmă că acţiunile din Ucraina nu au scopul de a ocupa un teritoriu, ci de a "demilitariza" şi de a "de-nazifica" ţara vecină.

Rusia îşi defineşte acţiunile din Ucraina prin sintagma "operaţiune militară specială".

Recent, papa Francisc a respins această terminologie, spunând că invazia Ucrainei nu poate fi considerată "doar o operaţiune militară", ci un război care a declanşat "râuri de sânge şi de lacrimi".

Rugăciunea rostită miercuri de papa Francisc, scrisă de arhiepiscopul de Napoli, Domenico Battaglia, îl descrie pe Iisus ca fiind "născut sub bombele din Kiev" şi "ucis în braţele unei mame din Harkov" sau drept "un om de 20 de ani trimis pe linia frontului".

Puţin mai devreme, papa Francisc s-a întâlnit în Bazilica Sfântul Petru cu câteva sute de elevi italieni şi i-a rugat să se gândească la colegii lor din Ucraina "care trebuie să fugă din calea bombelor". "Ei suferă atât de mult şi acolo este frig", a adăugat suveranul pontif.

Comentarii