Patru firme concurează pentru demolarea depoului din Dacia

vineri, 28 aprilie 2023, 01:50
2 MIN
 Patru firme concurează pentru demolarea depoului din Dacia

Primăria are în evaluare cinci oferte pentru demolarea depoului Dacia. Contractul are o valoare estimată de 2,7 milioane lei și presupune eliberarea de construcții a unei suprafețe de 4 hectare. În locul actualului depou va fi, ulterior, construit unul nou, investiția fiind estimată la circa 200 milioane lei.

Pentru dezafectarea actualelor clădiri au depus oferte următoarele companii: Sor AD Building (Timișoara), SMZ Impex (Cluj), Bursa Recycling (Giurgiu), Demo-Idil Construct (Iași) și o asociere de firme condusă de Edil Industry (Iași, companie administrată de soțul subprefectului de Iași). Actualul depou a fost amenajat în perioada 1979 – 1990, în condițiile în care, în anul 1980, au fost date în folosinţă atelierul, halele de reparaţii şi clădirile de inspecţie zilnică.

Potrivit documentației de atribuire a contractului, demolarea va fi făcută etapizat. În primă instanţă, construcţiile vor fi debranşate de la reţelele de utilităţi, iar dezafectarea va începe cu demontarea componentelor reciclabile (instalaţii interioare, grinzi din lemn, tâmplăria, placaje, pardoseli, elemente metalice etc.). Așa cum ZDI relata în luna martie, în urma demolării vor rezulta cantități semnificative de deșeuri, iar unele dintre acestea vor putea fi valorificate. Este vorba, printre altele, despre beton (cantitate estimată: 2.050 tone), cărămizi (850 tone), ţigle şi materiale ceramice (10 mc), amestecuri din acestea (500 mc), lemn (20 tone), sticlă (10 tone), materiale plastice (2 tone), cupru, bronz şi alamă (0,5 tone), fier şi oţel din calea de rulare (25 tone), cabluri (1,5 tone), pământ şi pietre (100 mc), materiale izolante (2 tone) sau materiale de construcţii pe bază de ghips (100 mc).

În paralel cu lucrările de dezafectare, care ar urma să aibă loc în această vară, este așteptată lansarea licitației de lucrări pentru construirea noului depou, banii fiind asigurați prin intermediul unui credit la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În noul depou vor fi garate vehiculele noi ale CTP, în condiţiile în care, la orizontul anului 2025, operatorul va dispune de 50 de tramvaie noi (32 deja achiziţionate, alte 18 în curs) şi 69 de autobuze electrice (44 achiziţionate, alte 25 în curs).

Comentarii