Percheziţii la o firmă de IT cu activităţi şi în Iaşi: ar fi dosit 27 milioane de dolari de ochii Fiscului

vineri, 30 iulie 2021, 01:58
2 MIN
 Percheziţii la o firmă de IT cu activităţi şi în Iaşi: ar fi dosit 27 milioane de dolari de ochii Fiscului

Firma are ca acţionar majoritar compania Arezzo Sky PTE LTD, înregistrată în Singapore. În lume are trei centre: unul în Iaşi, unul în Bucureşti şi unul în India n

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare în cursul zilei de ieri nu mai puţin de cinci mandate de percheziţie în municipiul Bucureşti şi în judeţul Iasi, în cadrul unui amplu dosar penal de evaziune fiscală. Potrivit unor surse apropiate anchetei, firma unde s-au efectuat percheziţii este Arezzo Sky SRL. Societatea are în Iaşi un punct de lucru într-o clădire de birouri din zona centrală a oraşului, iar sediul central este în Bucureşti. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 14,8 milioane lei, şi un profit de 449.197 lei, iar în 2019 afacerile sale au însumat 20,4 milioane şi a raportat un profit de 2,47 milioane lei. În Bucuresti, firma are sediul situat în proximitatea campusului studenţesc din Regie. Conform datelor de la Registrul Comerţului, firma are ca acţionar majoritar compania Arezzo Sky PTE LTD, înregistrată în Singapore. În lume are trei centre: unul în Iaşi, unul în Bucureşti şi unul în India.
 
”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada anilor 2018-2020, reprezentanţii unei societăţi comerciale au omis înregistrarea veniturilor de peste 27.000.000 de dolari realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Surse din anchetă afirmă că aproximativ 190 de angajaţi ai societăţii, care realiza softuri, erau plătiţi cu salariul minim pe economie, dar au beneficiat de plăţi externe, fie prin intermediul societăţii, fie prin intermediul unei alte societăţi de contabilitate şi consultanţă fiscală. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul IPJ Iaşi” au transmis iniţial reprezentanţi ai Poliţiei Bucureşti.

Comentarii