Politica microprudenţială vs. Politica macroprudenţială

De exemplu, dacă discutăm despre sistemul financiar există două abordări diferite de a asigura stabilitatea sistemului financiar – adoptarea de politici microprudenţiale vs. politici macroprudenţiale. Termenul de macroprudenţialitate a început să fie din ce în ce mai folosit o dată cu declanşarea crizei financiare din 2008, ale cărei consecinţe au evidenţiat clar necesitatea asigurării stabilităţii întregului sistem financiar care să se reflecte într-o creştere economică sustenabilă [Andrieş A.M., Melnic F. (2019) Macroprudential policies and economic growth, Review of Economic and Business Studies, 12(1): 95 – 112]. În perioada de pre-criză, autorităţile reglementatoare au subestimat complexitatea interconexiunilor existente între instituţiile financiare, efectele generate de falimentul unei instituţii asupra sistemului financiar (contagiunea financiară), rolul instituţiilor considerate de o importanţă sistemică şi legăturile macro-financiare.

Politica microprudenţială practicată de băncile centrale şi autorităţile de supraveghere financiară în anii premergători crizei declanşate de falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers în septembrie 2008 se baza pe ideea că asigurarea sănătăţii instituţiei individuale va asigura implicit şi sănătatea întregului sistem financiar. Criza financiară globală a evidenţiat deficienţele politicii microprudenţiale şi nevoia de a include în cadrul de reglementare o abordare macroprudenţială, care să considere interconectarea instituţiilor financiare şi efectele comportamentului colectiv al acestor instituţii asupra stabilităţii financiare.

Politica macroprudenţială poate fi definită raportându-ne la politica microprudenţială. Astfel, politica microprudenţială vizează stabilitatea instituţiilor bancare individuale, pe când politica macroprudenţială urmăreşte asigurarea stabilităţii sistemului financiar în ansamblu. Obiectivul principal al politicii microprudenţiale este protecţia investitorilor şi a deponenţilor instituţiei respective, iar cel al politicii macroprudenţiale este de a evita pierderile macroeconomice generate de instabilitatea sistemului financiar. Dacă ne referim la factorii de risc, în cazul politicii microprudenţiale aceştia sunt exteriori instituţiilor de credit (exogeni), în timp ce pentru politicile macroprudenţiale factorii de risc sunt generaţi de comportamentul colectiv al băncilor (endogeni). Riscul vizat de politica microprudenţială este de tip idiosincratic (particularizat la o anumită instituţie de credit), iar la cea macroprudenţială este de tip sistemic (specific tuturor instituţiilor).

Mai mult, politica macroprudenţială identifică riscurile care ameninţă stabilitatea sistemului financiar şi semnalează autorităţile relevante pentru a implementa măsurile necesare. Aceste riscuri pot fi generate în diferite domenii ale politicilor publice (microprudenţiale, macroeconomice, structurale etc.). Dacă măsurile adoptate vor fi eficiente în gestionarea riscurilor, mediul în care activează instituţiile individuale va fi mai stabil şi va facilita conduita politică a autorităţii de supraveghere microprudenţiale. Dacă politica microprudenţială susţine sănătatea instituţiei individuale, se va asigura şi o gestionare mai eficientă a contribuţiei fiecărei instituţii la riscul sistemic. Astfel, cele două politici se susţin reciproc şi se completează în vederea asigurării stabilităţii financiare.

Interacţiunea dintre cele două tipuri de politici poate da naştere şi unor situaţii de conflict şi tensiune, în principal, datorită obiectivelor diferite, a riscurilor vizate şi a cadrului instituţional existent. În primul rând, o situaţie de conflict poate fi generată de faptul că instrumentele celor două politici sunt aproximativ aceleaşi, dar servesc unor obiective şi autorităţi de implementare diferite. Instrumentele macroprudenţiale sunt instrumente microprudenţiale, dar care au fost ajustate pentru a atinge obiective macroeconomice. Spre exemplu, politica microprudenţială ajustează necesarul de capitalul în funcţie de riscul individual al băncii, pe când politica macroprudenţială ajustează capitalul în funcţie de ciclul financiar existent şi importanţa sistemică.

Astfel, obiectivul final al politicilor microprudenţiale este de a proteja consumatorul final (investitor, deponent), pe când în cazul politicilor macroprudenţiale este de a evita pierderile economice (reducerea PIB). Aceste politici trebuie să fie implementate într-o manieră coordonată, deoarece instituţiile individuale au un rol important în construirea şi transmiterea riscului sistemic (în special instituţiile „too-big-to-fail”), iar politicile macroprudenţiale manifestă un impact asupra instituţiilor individuale. Astfel, aceste politici sunt complementare, controlând atât contribuţia, cât şi expunerea instituţiilor financiare la riscul sistemic.

În adoptarea mixului de politici, autorităţile trebuie să ţină cont de faptul că efectele acestora pot fi diferite pe termen scurt vs. termen lung, astfel anumite măsuri care au efecte pozitive imediat pot genera externalităţi negative pe termen lung.

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi