Polițiștii, pe urmele hoţilor de lemne care i-au atacat pe jurnaliștii de la Netflix

luni, 18 noiembrie 2019, 15:20
2 MIN
 Polițiștii, pe urmele hoţilor de lemne care i-au atacat pe jurnaliștii de la Netflix

Episodul scos la iveală de ziarul Adevărul, săptămâna trecută, în care hoţii de lemne au încercat să-i intimideze pe realizatorii serialului Broken ce va putea fi urmărit pe Netflix, din 27 noiembrie, nu a rămas fără urmări.

Activistul de mediu Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, cel care este protagonistul episodului filmat în România, a fost contactat de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj pentru depunerea unei declaraţii în acest caz.

Vă reamintim că reţeaua Netflix va difuza o mini-serie de anchete realizate în întreaga lume, sub titlul Broken, care au ca subiect costurile de mediu pe care le plătim cu toţii pentru fabricarea unor produse, în cele mai multe cazuri de proastă calitate. În România, jurnaliştii au venit să documenteze tăierea pădurilor protejate, din lemnul cărora se face mobilier care ajunge în întreaga lume. În timp ce filmau, împreună cu Gabriel Păun, în Parcul Naţional Domogled Valea Cernei, lucrătorii unei firme de exploatări l-au recunoscut pe activistul de mediu şi au încercat să le blocheze drumul, tăind copaci în faţa şi în spatele maşinilor, după care au început să taie copaci care să se prăbuşească pe maşinile lor. Cei trei au scăpat doar cu o sperietură, fără să fie răniţi şi cu maşinile întregi.

Comentarii