Poliţiştii rutieri au dat zeci de amenzi în weekend şoferilor cu probleme legale

marți, 17 ianuarie 2023, 02:50
1 MIN
 Poliţiştii rutieri au dat zeci de amenzi în weekend  şoferilor cu probleme legale

Zeci de șoferi au fost sancționați în urma unei acțiuni a polițiștilor Biroului Rutier Iași. Acțiunea a avut loc duminică. Oamenii legii au dat 80 de sancțiuni în valoare de 20.000 de lei dintre care 11 pentru neacordare pietonilor și alte 64 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 13 permise și un certificate de înmatriculare. 

”Un bărbat, de 45 ani, din municipiul Iaşi, a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Iaşi. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de  0,12 mg/l în aerul pur expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional și s-a dispus retinerea permisului de conducere. De asemenea, un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Paşcani, a condus un autoturism pe o stradă din Iași și nu ar fi  acordat prioritate de trecere unui pieton, angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Acesta a fost sancţionat contravenţional și i-a fost reținut  permisul de conducere pentru o perioadă de 60 zile”, au precizat reprezentanții Poliției Iași. 

Comentarii