COMUNICAT DE PRESĂ

Pompierii ieşeni au găsit încă o modalitate ca să-şi ajute semenii, prin donare de sânge

vineri, 11 septembrie 2020, 11:38
1 MIN

Obişnuiţi să salveze vieţi în situaţii de urgenţă, pompierii ieşeni au găsit încă o modalitate ca să-şi ajute semenii, prin donare de sânge, acțiune începută din data de 20 august.

Zeci de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, în semn de solidaritate față de semenii aflați în suferință, s-au alăturat I.G.S.U. în campania ”SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ” organizată în contextul ZILEI POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, campanie derulată împreună cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională.

La nivelul județului Iași, acțiunea se derulează în perioada 07 – 11 septembrie 2020 și se realizează cu sprijinul Centrului Zonal de Transfuzii Sanguine Iași.

"Ceea ce pentru noi reprezintă doar un minim de efort, pentru cei aflaţi în suferinţă înseamnă totul, motivația profesională oferită de viețile salvate zi de zi reprezintă pentru noi o ”medalie”, este momentul să dovedim, și de această dată, solidaritate față de cei care sunt în suferință și au nevoie de ajutorul nostru", spun aceștia.

isujis.ro

Comentarii