Povestea unei „manipulări”

Rămân însă părinţii care s-au pregătit din timp, şi-au plătit taxele către stat, au pregătit clasicul dosar cu şină şi au stat ore sau zile în şir la cozi. Cel puţin 600 de astfel de părinţi. Ştiau că există o criză a locurilor, dar măcar sperau la şanse egale cu cele ale părinţilor cu care au împărţit coada la depuneri. Au aflat însă că, deşi au depus dosarul la cea mai apropiată creşă, că şi-au plătit taxele sau că au specificat că ambii părinţi au locuri de muncă, dosarul lor este depunctat doar pentru că nu locuiesc la 500 de metri de creşă. Sunt cetăţeni ai Iaşului, îşi plătesc taxele la zi, cotizează la stat din salariile lor. Vor egalitate de şanse. Şi vor să îşi poată plăti ratele la bancă, unii au de întreţinut doi sau mai mulţi copii, iar bani pentru o bonă sau o creşă privată nu au. Cu un salariu minim pe economie ai lucra o lună de zile gratis doar pentru a plăti bona. Bunicii sunt bolnavi sau poate s-au stins. Ratele la bancă, în cazul în care ai făcut împrumut pentru o casă, sunt şi ele tot cam cât un salariu minim pe economie. Deci ai nevoie de două salarii pentru a avea ce să mănânci. Ce faci, şi unde apuci? Te ia panica, îţi vine să strigi, să urli. Nici una dintre opţiuni nu te ajută. Ce faci cu copilul, din ce bani plăteşti ratele, ce vei pune pe masă luna viitoare? Ai făcut deja plângere la Direcţia creşe, ai mers la Primărie şi ai contestat noul criteriu, însă listele sunt făcute deja, iar părinţii norocoşi îşi confirmă locurile. Simţi că nimeni nu te ascultă şi că tot ce faci e în zadar. Presa este una dintre puţinele modalităţi prin care îţi poţi face vocea auzită. Scrii un email, două, dai telefon. Lucrul acesta îl fac şi alţi părinţi.

Plângerile le află un reporter care începe să pună întrebări, să afle de la ce a pornit problema, care sunt nemulţumirile şi ce explicaţii dau instituţiile statului şi cei puşi în funcţii pentru a-i servi pe cetăţeni. Pe toţi cetăţenii Iaşului, atât pe cei din cartierele unde există creşe, cât şi pe cei din Dacia, CUG sau Bucium, acolo unde nu există creşe. Un reporter nu e părtinitor, el prezintă vocile, face cunoscute problemele şi oferă opiniei publice explicaţiile instituţiilor. E "câinele de pază al societăţii", aşa cum afirmă toate manualele de jurnalism. Şi exact asta face. Prezintă problema lipsei de locuri în creşe, prezintă nemulţumirile părinţilor din acest an, cere explicaţii de la Direcţia creşe şi le prezintă, şi cere o explicaţie oficială de la Primărie. Reporterul e cel care pune la un loc toate aceste voci şi lasă publicul sau instituţiile statului să decidă cine are dreptate. Atât.

Primarul Mihai Chirica, în urma articolului de săptămâna trecută, crede că acesta e o "manipulare meschină", iar realitatea că o serie de ieşeni îşi spun nemulţumirea şi aceasta e prezentată de "Ziarul de Iaşi" e o problemă inventată de un ziarist. Invocă că decizia de a introduce criteriul proximităţii îi apără pe ieşeni de "invazia" celor din afara Iaşului, împiedică migrarea copiilor dintr-un cartier în altul şi că toate şcolile din Iaşi pot impune acest criteriu al proximităţii, uitând de faptul că şcoli există în fiecare cartier, că nici un elev nu riscă să rămână neşcolarizat. Însă, domnule primar, unde vor sta cei peste 600 de copii fără locuri în creşă şi ce vină au ei că locuiesc în Dacia, CUG sau Bucium? Pe ei cine îi "manipulează"?