Caută 
1 MIN
Sunt scoţian şi nu am dreptul să votez la alegerile din România, ceea ce e trist, fiindcă acum regret că nu am obţinut cetăţenia română, după ce am trăit 17 ani aici. Acum locuiesc în Marea Britanie şi sunt doar în vizită în România (lucrez la un film despre cei 30 de ani scurşi de la revoluţie), dar mi-ar plăcea să mă întorc aici – chiar şi numai ca să scap de coşmarul recurent al Brexitului.
Abordez ştirile încercând să le evit, căci au la bază un model de afaceri care vinde teamă, groază şi indignare. Dar, dacă nu trăieşti într-o mânăstire sau nu eviţi oamenii cu totul, e imposibil să eviţi complet ştirile, şi nu pot trece cu vederea faptul că ne aflăm în mijlocul unor alegeri prezidenţiale.
Când românii îşi votau următorul preşedinte (primul tur), mă aflam într-un bazin cu sulf la Călimăneşti, înconjurat de mulţi vârstnici, şi mă întrebam dacă aşa arătau şi băile străvechi de pe vremea romanilor (cu oameni care se relaxau, stăteau de vorbă, dar nu dădeau ture de bazin).
Nu vreau să dau sfaturi nimănui despre cum să voteze în următorul tur al alegerilor, fiindcă nu e treaba mea, dar vreau să împărtăşesc câteva observaţii în calitate de străin care vă iubeşte ţara.
Klaus Iohannis îmi aminteşte de şefa statului meu: Regina Elisabeta a II-a. Deşi preşedintele vostru nu seamănă deloc cu monarhul nostru, iar funcţiile lor sunt foarte diferite, eu văd două lucruri pe care le au în comun: amândoi trăiesc în palate şi niciunul dintre ei nu pare să facă mare lucru.
Celor care îl urăsc pe Iohannis, această comparaţie le va părea cu siguranţă absurdă: „Nu ştii că el se află în spatele tuturor lucrurilor rele care se întâmplă în România” – spun ei -, dar nu ştiu îndeajuns de multe despre ceea ce se petrece în România ca să ştiu dacă nu face mare lucru (impresia mea asta este) sau dacă e într-adevăr individul rău care trage sforile din culise.
Spun că Iohannis nu face mare lucru în urma discuţiilor cu oameni care îl susţin – fiindcă par la fel de nemulţumiţi de el ca şi detractorii lui. Se simt dezamăgiţi de faptul că nu s-a implicat mai mult în lupta împotriva corupţiei şi nu a schimbat lucrurile în mai bine. Mulţi dintre susţinătorii lui mi-au spus că ar fi putut face mult mai multe – se prea poate, chiar nu ştiu.
Însă ceea ce ştiu e că nici Regina nu pare să facă nimic important şi e şefa statului. Inaugurează spitale, se întâlneşte cu fel de fel de oameni, plantează copaci, susţine câte un discurs pe an în Parlament şi ia ceaiul cu prim-ministrul în fiecare săptămână.
Nu face „nimic” încă din 1952 şi, evitând politica partinică şi rămânând neutră în nesfârşitele conflicte politice care au avut loc de-a lungul celor 67 de ani de domnie, „şi-a păstrat mâinile curate” şi a reuşit să evite scandalurile. E un record impresionant, care mă face să cred că, cu cât liderul se ţine mai la distanţă de vâltoarea politicii, cu cât face mai puţine comentarii, cu atât e mai puţin probabil să fie implicat într-un scandal.
Ce legătură au toate astea cu Iohannis?
Îmi dau seama că, la un anumit nivel, e absurd să compari aceşti doi şefi de stat, dar faptul că Iohannis îmi aminteşte de Regină nu-mi dă pace. Să vă explic şi cum.
Din postul meu de observaţie din Marea Britanie, unde locuiesc de câţiva ani încoace, singurul lucru despre care am aflat că l-a făcut Iohannis este blocarea legilor PSD care i-ar fi permis lui Dragnea să scape de acuzaţii.
Ştiu că situaţia e mult mai complicată decât o prezint eu aici, dar în mintea mea naivă îl văd pe Iohannis ca pe un fel de piedică pentru planul PSD-ului de a schimba codurile penale într-un mod despre care oamenii raţionali de aici îmi spun că e cu totul iraţional. Iohannis a blocat acea legislaţie refuzând să semneze legea, în ciuda presiunii politice, iar astfel faptul că „nu a făcut nimic” a fost cel mai bun lucru pe care l-a făcut.
Poate că şefii de stat nu trebuie să facă nimic. Poate că rolul lor este doar să arate demn, să aibă întâlniri cu lideri externi, dar şi cu oamenii de rând, să găzduiască diverse evenimente şi să facă ce li se spune. Iar când apare ceva rău de tot, precum legea PSD, ar trebui „să nu facă nimic”.
De dragul echilibrului, s-ar impune să spun ceva şi despre celălalt candidat la preşedinţie, Viorica Dăncilă, dar nu ştiu nimic despre ea (şi nici nu vreau să ştiu). Tot ce ştiu este că românii cu care am stat de vorbă spun că „e proastă”, comentariu care mi se pare şi greşit, şi sentenţios. Cum poate o persoană să devină prim-ministrul unei ţări democratice şi să fie proastă? Iar dacă oamenii o judecă, aşa cum îi judecă şi pe ceilalţi politicieni, prin prisma vreunei greşeli gramaticale pe care a făcut-o într-un discurs, acest lucru mi se pare la fel de greşit.
Traducere de Lucia Popovici
Rupert Wolfe Murray scrie jurnale de călătorie, este consultant strategic de PR şi consultant în proiecte europene în România. Îi puteţi vizita blogul la www.wolfemurray.com
