Preşedintele sârb, în celebra poziţie a actriţei Sharon Stone în imaginația unei rusoaice

luni, 07 septembrie 2020, 13:20
2 MIN
 Preşedintele sârb, în celebra poziţie a actriţei Sharon Stone în imaginația unei rusoaice

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a acuzat duminică Moscova că s-a coborât până la ‘primitivism şi vulgaritate’ într-un atac la adresa sa, după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, afirmase – într-o postare pe Facebook – că la întâlnirea de la Casa Albă de săptămâna trecută s-ar fi aşezat mai bine în faţa preşedintelui american Donald Trump în celebra poziţie a actriţei Sharon Stone din filmul ”Basic Instinct”.

Într-un comentariu la discuţiile sârbo-kosovare de la Casa Albă, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a publicat o fotografie pe Facebook în care apare Vucic în timpul întâlnirii cu Donald Trump aşezat pe un scaun la o distanţă apreciabilă în faţa preşedintelui american, completând-o cu o imagine a actriţei Sheron Stone în celebrul film din 1992 ‘Basic Instinct’, în timpul unui interogatoriu la poliţie.

‘Dacă sunteţi invitat la Casa Albă, iar scaunul pe care staţi a fost pus în aşa fel încât pare că vă aflaţi la un interogatoriu, ar trebui să staţi ca în poza numărul 2. Oricine aţi fi. Credeţi-mă’, a scris Zaharova.

Într-o reacţie televizată de la Bruxelles, Vucic a declarat: ‘Maria Zaharova vorbeşte în cele mai multe cazuri despre ea însăşi, iar primitivismul şi vulgaritatea pe care a arătat-o vorbeşte despre ea şi, pentru Dumnezeu, despre cei care au plasat-o pe ea acolo’.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii