Printre picături, a treia zi

Şi-n a treia zi or apărut şi drosofilele sinucigaşe…

Alaltăieri am instalat făbricuţa şi am început operaţiunea „Limpezaş de Amnaş” pe anul 2021 – mai târziu ca niciodată! Vorba prietenului Ovidiu: Ţi-ai făcut curaj/ pentru limpezaş!

Iniţial am ezitat, m-am apucat de tot felul de trebuşoare: dimineaţa devreme am umblat ca-n fiecare dimineaţă după limacşii ruginii prin curte (35, deci un total de 466 din 25 august încoace…), apoi am coborât pentru prima oară sub râpă să adun merele de pe jos (şi-am adunat 7 găleţi – o roabă plină!), am mai adunat şi de pe platoul grădinii, mda, alţii se plâng că n-au un măr anul ăsta (anul trecut a fost prăpăd de recoltă la toţi), eu unul nu mă pot plânge, grădina-i mare, livada, chiar de-i veche, cum-necum, tot produce ceva fructe. Aproape deloc pere şi prune anul ăsta (cu două excepţii: un păr cu pere Williams şi un prun transplantat de mine cu ani buni în urmă ca puiet din grădină în curte, prun care s-a întrecut pe sine de data asta, după ce a avut primul rod bun anul trecut), dar destule mere, material de limpezaş, căci, nu-i aşa, cel mai uşor transporţi o roabă de mere sub formă de redemeu, nu?

Ziceam c-am ezitat, dar apoi mi s-a părut c-ar fi păcat de vremea faină, iar odată pornită operaţiunea, lucrurile merg (aproape) ca pe roate şi tare bine-mi pare acum de vremea asta splendidă de toamnă. Mai mânânc o nucă verde, mai pun un lemn pe foc, mai învârt de mestecător, aduc câte două găleţi de apă rece din fântână, apoi scot câteva găletuşe de apă fierbinte şi torn găleţile în vasul răcitor. Apoi iarăşi o mică pauză, o ţigară, o scurtă intrare pe Facebook (slăbuţ semnalul, dar cumva suficient), mai o poză, apoi o iau de la capăt.

Apropo de răcitor: e făcut dintr-un vechi butoi de motorină care a zăcut de prin 1976 (când ne-am mutat de la Apoldu de Sus la Amnaş, satul părinţilor mei) până-n 2016 lângă un dud mare şi bătrân iniţial, lângă ce-a rămas din el, după ce l-a pus la pământ o furtună pe la începutul anilor 2000, butoi de 200 L, în care se aducea motorină pentru motorul Diesel al morii mari din Apold (unde tata a lucrat un sfert de veac). Un prieten meşter din sat l-a tăiat în două cu flexul, montând în partea mai mare (140 L, 14 găleţi de apă-mi trebuie ca s-o umplu) spirala de răcire… Improvizaţie? Da, desigur. Dar una cât se poate de reuşită.

În micile clipe de răgaz, îmi mai inspectez şi legumele. De castraveți n-am avut parte anul ăsta, cel mai probabil pentru că mi-au halit limacșii spanioli (iberici, dacă vreţi, să nu se supere spaniolii) plăntuțele de cum au ieșit; primele trei roșii „de vară” (cum mi-a răspuns târgoveaţa din Sălişte când am cumpărat răsadurile pe la sfârşitul lui mai) au fost coapte încă pe când am venit (25 august) – la sfârşit de vară, cum ar veni. A urmat o pauză de peste două săptămâni, ca să se pornească alte trei spre coacere! Acum, o tufă a luat-o serios la vale, uscându-se încet, dar sigur, tomatele verzi se-nnegresc ici-colo şi cad. O boală, pesemne. De cartofi, ce să zic: o mică enigmă şi ei – parcă nu se mai uscă vrejii! A, şi anul ăsta n-am văzut picior de gândac de Colorado pe ei!?

Într-alt moment de răgaz apoi, am luat şi azi o găleată să adun merele căzute şi ştiţi ce-am găsit sub râpă unde colcăie de limacşi spanioli? Un măr în care un exemplar de scârbă brună (culoarea lor e schimbătoare, între portocaliu şi brun-roşcat spre-un maro ruginiu) intrase ca vreo sculă de foraj rozându-şi un „culcuş” hrănitor, iar din alt măr nu rămăsese decât coaja (aproape intactă): restul fusese halit!

Pe la prânz, s-au pornit clopotele bisericii evanghelice de peste drum: mda, mi-am zis, trebuie c-a mai murit careva dintre saşii amnăşeni în Germania, fie-i uşoară ţărâna teutonă! Căci asta-i cutuma: dacă familia ţine de obiceiul ăsta, îl sună pe curatorul sas din sat şi-l roagă să tragă clopotele. După moartea mamei (în 2016), aşa am făcut şi noi. Iar eu, dacă tot am abordat subiectul, am scris ulterior şi un mic poem: siebenbürgisch-sächsische biographie/ vater liegt begraben/ in Rumänien -/ mein vaterland.// mutter liegt begraben/ in Deutschland -/ mein mutterland.

(biografie săsească// tata zace-nmormântat/ în România – patria mea.//mama zace-nmormântată/ în Germania – matria mea.)

Moment în care-mi amintesc de singurul meu unchi (frate de-al tatălui meu) rămas în viaţă, trebuie să-i scriu la sfârşitul lunii o felicitare, pe 5 octombrie va împlini 95 de ani! De trăit mai trăieşte şi sora lor, singura-mi mătuşă rămasă în viaţă împlinind anul ăsta, tot în Germania, desigur, 100 de ani, devenind, astfel, cea mai vârstnică săsoaică originară din Amnaş! Of, câte semne de exclamaţie… Iar eu trăiesc în continuare ca şi cum: ca şi cum n-ar exista, ca şi cum n-ar veni. Dar există. Şi va veni. Atâta doar că nu ştiu când. Vreau să ştiu? Aş vrea să ştiu? Nu prea.

Tulburaş, tulburaş, fă-te, frate, limpezaş!

Michael Astner este poet, traducător şi publicist