Privind spre 2021

Cu exact un an în urmă schimbam mesaje de Sărbători cu urările tradiţionale de Crăciun şi Anul Nou. În marea lor majoritate, textele transmise prin SMS, WhatsApp sau Messenger, pentru că vechile felicitări pe hârtie sunt deja de domeniul trecutului, vorbeau, ca de obicei, cu speranţă, despre un an mai bun. Până la urmă am avut parte de unul de coşmar. În plan imediat, în principal, din cauza pandemiei. Însă dacă până acum dominantă a fost criza medicală, în mod sigur în 2021 nu vom putea ocoli problemele economice. Până acum guvernele au cheltuit deja peste $7 trilioane în lupta cu pandemia, iar dacă cumva dobânzile vor creşte în viitor, din cauza inflaţiei, în cazul multor ţări datoriile publice explodate ar putea deveni nesustenabile. Însă la fel de grav va fi şi impactul social, pe toate direcţiile, de pildă în educaţie, dar şi în multe alte aspecte ale vieţii de zi cu zi. Sau felul în care relaţionăm unii cu alţii sau ne raportăm la autorităţi şi mai ales maniera în care acestea au decis să guverneze în această perioadă. Iar din acest punct de vedere am rămas cu două constatări deprimante: 1. în ciuda frumoaselor şi însufleţitelor discuţii despre libertate despre care am avut parte din plin în ultimele trei decenii am văzut cum dacă apeşi pe pedala emoţională potrivită, în cazul de faţă ameninţarea noului coronavirus, majoritatea oamenilor se aliniază cuminte la ceea ce li se cere, chiar dacă unele dintre măsuri par greu de justificat (precum închiderea şcolilor, mai ales a celor din rural, sau închiderea pieţelor); 2. reprimarea, uneori brutală, a oricăror puncte de vedere contrare celor oficiale, şi nu e vorba de cele de sorginte conspiraţionistă, ci a celor exprimate de profesionişti în domeniu.

De pildă un articol bine documentat, bazat în întregime pe date oficiale, scris de Genevieve Briand, din staff-ul academic al Universităţii John Hopkins, care concluziona că „în ciuda părerii generale numărul morţilor provocate de COVID-19 în Statele Unite nu este alarmant” şi că „în fapt nu s-a constatat nici un efect semnificativ din acest punct de vedere”, a fost retras după doar câteva zile. Motivul invocat fiind acela că „poate fi utilizat pentru a susţine inexactităţi false şi periculoase privind impactul pandemiei”. În general orice punct de vedere care se abătea de la linia oficială a fost imediat etichetat drept un fel de afront la adresa „ştiinţei”, deşi „ştiinţa” cu pricina şi-a contrazis adesea în toată această perioadă propriile concluzii şi recomandări în materie de protecţie împotriva epidemiei şi medicaţiei potrivite. S-a ajuns în situaţia absurdă în care aceleaşi voci, „autorizate”, care înfierau drept criminale protestele împotriva măsurilor stricte de izolare, multe de o amploare relativ modestă, să le justifice pe cele organizate de Black Lives Matter şi Antifa, adesea însoţite de jafuri şi violenţe, pe motiv că lupta împotriva rasismului este mai importantă decât cea împotriva pandemiei. Astfel de tumbe morale, ilogice şi jenante, şi atacurile virulente împotriva oricăror opinii contrare neagă în fapt chiar esenţa ştiinţei de la care se abat din raţiuni ideologice sau din frica de a nu pierde controlul. Progresul în ştiinţă nu s-a obţinut niciodată prin astfel de abordări, ci în urma unor intense, aprinse, dezbateri şi contraziceri.

De fapt toate aceste evoluţii se înscriu într-un context mai larg, care a fost amplificat de pandemie. Noua revoluţie culturală care răvăşeşte America, dar are reverberaţii serioase şi în Europa, şi a căpătat amploare în cursul anului care tocmai se încheie, îşi are rădăcinile într-un demers de lungă durată în care curentul neo-marxist a acaparat treptat poziţiile cheie din universităţi, din sistemul şcolar, din mass media din cercurile intelectuale şi corporaţii. Efectul este o degradare, pe scară mare, a majorităţii instituţiilor care asigurau reperele ce dădeau stabilitate şi predictibilitate societăţii. E greu să mai iei în serios experţi şi asociaţii profesionale care avansează argumente greu de catalogat precum cele menţionate mai sus. Sau, pe plan internaţional, ce credit mai poţi să dai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care în perioada de debut a pandemie s-a comportat ca un simplu pion de influenţă al Chinei.

Apoi Oscarurile, premiile Emmy, în general criticile literare sau de spectacole s-au transformat în timp în simple tribune de propagandă ideologică, în favoarea unor naraţiuni sociale radicale stângiste. Motiv pentru care practic nu mai contează în mod serios ca nişte certificate de calitate în artă. Şi lista poate continua. Cum poţi să caracterizezi sondaje de opinie care dau ecarturi de două cifre între competitori pentru ca la numărarea voturilor să se constate că este o cursă pe muchie de cuţit. Însă probabil cea mai gravă degradare, din punctul de vedere al impactului social, este cea din mass media. În loc să fie acel liant esenţial care creează repere, puncte de sprijin comune în spaţiul public mass media, alături de ceea ce numim Big Tech, companii ca Twitter, Facebook sau Google, s-au transformat în vehicule de activism ideologic, motiv pentru care societatea s-a împărţit în bule care nu mai comunică între ele, şi-au creat fiecare realitatea lor distinctă, ca într-un reality show.

Sub toate aceste semne intrăm în 2021. Dacă suntem sinceri, viitorul nu sună prea bine. Rămâne doar să sperăm că, în ton cu ceea ce vedem prin filmele din această perioadă cu tematică de Crăciun, vom avea totuşi parte de un miracol care să readucă lucrurile pe un făgaş normal.